45 de ani de la inaugurarea lucrărilor la Uzinele Oltcit, Craiova

Dragi nostalgici după simpaticul „oltean” fabricat la Craiova la începutul anilor 80, azi, 17 iunie se împlinesc 45 de ani de când s-a pus piatra de temelie a viitoarei fabrici de automobile de la Craiova. România socialistă își dorea un automobil de mic litraj și cu alură sportivă, considerat pentru tineret. Era 17 iunie 1977. Cu trei luni în urmă, Craiova fusese practic mutilată de cutremurul din 4 martie 1977.

S-a ales colaborarea tot cu francezii, de data aceasta de la Citroen. Aceștia au adaptat un model de Citroen Axel cu patru uși, la unul cu 2 uși. Așa a apărut Oltcit-ul, mașina unei generații. Mașina s-a vândut și la export cu numele de Axel.

Nu intru în detalii tehnice. Timp de aproape 13 ani până prin 1993 așa (între timp Oltcit a devenit Oltena), de la Craiova, au ieșit mai multe versiuni și modele.

Oltcit era mai ieftin și mai ușor de cumpărat decât Dacia. Unele aveau motor în 2 pistoane precum Trabantul est-german. În el puteau călători un cuplu de tineri cu 1 copil sau doi.

Față de Dacia, ne amintim de răcirea cu aer, bordul și comenzile care aduceau a interior de avion-navetă spațială (copil fiind văzusem diferențele față de Renault 12, alias Dacia 1300). Ne mai amintim și de inconvenientul delcoului plasat oarecum nefericit, mai jos decât ar fi fost normal. Când pe la începutul anilor 2000, zonele Brestei, Romanești, Râului din Craiova erau sub apă (nu că la ploile de acum 2 săptămâni ar fi fost mai bine deși au trecut peste 20 de ani de atunci) la o ploaie de vară care depășea 20 de minute ca durată, vedeai Oltcituri eșuate ca navele de pescari aruncate pe stânci. Șoferii de Dacii-taximetru (ce vremuri, domle, Dacia lui nea Pascu din Singurătatea Florilor, sau a Angelei care mergea mai departe, mașini de taxi..) spuneau că delcoul a luat apă, deci pornirea era compromisă.

În anii 2000, Craiova era plină de Oltcit. Începuse să fie mașina tinerilor studenți care aveau părinți cu dare de mână dar parcă nu le dădea mâna să se arunce la Matiz, Cielo, Nubira, Leganza sau Espero care se fabricau la Craiova de către sud-coreenii de la Daewo, după decesul mărcii Oltcit-Oltena.

Daewoo e și el o amintire, acum la uzina aceea se fabrică Ford.

Oltcitul rămânea însă o mașină cu o ținută de drum bună, nu se strica așa de des pe vreme bună și puteai să ajungi să spunem, într-o noapte de la Sibiu la Craiova, chiar dacă ploua iar drumul nu avea gropi și nu se acoperea de apă, într-un timp rezonabil.

Îmi mai aduc aminte de ceva amuzant. Sigla Oltcit era un O de la Oltenia care suprapunea un A fără hasta orizontală de la Citroen. Două A suprapuse erau sigla Citroen. Generația mea care ar fi făcut orice să vadă Star Trek la TVR 1 văzuse cu uimire că siglele de pe uniformele lui Picard, Troi, Data, La Forge, Riker semănau cu sigla Oltcitului românesc. Când vedeam vreun Oltcit pe stradă îl numeam Enterprise. Dacă șoferul era mai bătrân, era Picard. Evident, erau glume de adolescenți ai anilor 90.

Azi, Oltcit mai apare pe la vreun colecționar sau pe la pasionații de marcă. În general, i s-a pus eticheta de eșec de piață, dar în comunism, nu conta ce se producea, se căuta oricum, indiferent de calitate. Era important să ai ceva și atât.

A fost o mașină care aducea un strop de Occident în cenușiul comunist al deceniului nouă al secolului XX.

Lasă un comentariu