miercuri, decembrie 7, 2022
AcasăIstorie5 iunie 1871-Nașterea istoricului...

5 iunie 1871-Nașterea istoricului Nicolae Iorga

La 5 iunie 1871, s-a născut savantul și istoricul Nicolae Iorga, într-o familie românească, ortodoxă cu unele ascendențe grecești, specifice Moldovei.

Istoriografia îl consideră cel mai prolific istoric român al tuturor timpurilor. Are peste 1000 de volume, câteva mii de articole și cam tot atâtea recenzii. Nu are rost să prezint aici cât de talentat a fost Iorga, cum a terminat în timp record facultatea, ajungând doctor în științe, devenid rapid profesor, mai întâi secundar, apoi universitar, apoi membru al Academiei, unde nu a fost primit fără să fie contestat de unii istorici din Academie. Azi, îți vine să râzi când te gândeșit că aceeași Academie care i-a contestat pe Iorga (titan al Istoriei) sau Caragiale -titan al Dramaturgiei (Iorga a fost totuși primit, Caragiale niciodată din păcate), a făcut sluj în fața Elenei Ceaușescu. Oamenii erau diferiți, dar haina, blazonul sub care erau reuniți era același, al Academiei Române.

Sunt atâtea biografii în care se pot citi amănuntele astea încât nu aș face decât o repetiție supărătoare până la urmă,

Nicolae Iorga a fost și om politic, ajungând președinte de camere parlamentare și chiar Președinte al Consiliului de Miniștri. A fost parlamentar, ministru de stat, președinte de partid.

Desigur, viața i-a fost marcată de implicarea în politică. A inaugurat naționalismul cult, alături de AC Cuza care i-a imprimat tenta atinsemită, netaxată la timpul ei nici de Nicolae Iorga. Cei doi, Iorga și Cuza (cel de al doilea, evident, mai mult) au fost „nașii ” extremismului de dreapta, solul fertil unde a crescut Mișcarea Legionară.

Nicolae Iorga s-a asociat cu regele Carol al II-lea și autoritarismul său, inspirat de Evul Mediu voievodal. Marea Criză și perioada interbelică i-au afectat vizibilitatea lui Iorga. În alte vremuri, cu siguranță, Iorga ar fi perfomat mult mai mult. Dar timpurile în care trăiești nu le alegi tu. Totuși, prin vigoarea operei sale, prin anvergura acesteia, Nicolae Iorga și-a depășit cu mult timpul său. Afirma că soția sa Ecaterina Bogdan (căreia savantul îi spunea Catinca, asemeni unei boieroaice de viță veche) era „enciclopedia lui”. Adică aceasta în timpul care se ocupa de copiii familiei (11 copii ), de casă, de educația lor, avea timp să îi pregătească și multe conspecte pe care savantul le folosea apoi când își redacta monumentala sa operă istorică și istoriografică.

Rivalitatea lui Nicolae Iorga cu legionarii l-a costat viața, fiind asasinat în 26/27 noiembrie 1940 de către un commando legionar, însă se consideră că mai mulți, printre care Antonescu și chiar Stalin nu ar fi fost așa indiferenți față de eliminarea celui care se opusese deschis cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ardealului de Nord-Vest și Cadrilaterului. Iorga a avut prea mulți dușmani chiar și pentru un munte de om cum era el (la propriu și la figurat). Iorga și-a prevestit moartea în poezia scrisă de el, „Brad bătrân”:

„ Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:

„O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi aţi răpus strămoşul nostru
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteţi aşa grăbiţi?

În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele,
Sub paza crăcilor rebele,
Mulţi şi-au aflat un adăpost.

Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vreme aspră şi hursuză
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu,
Ci mort, acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?”

Amare versuri… moartea lui Iorga a fost decesul epocii de glorie a României Mari. Iorga era copil la proclamarea Independenței, matur în anii războaielor balcanice și ai primului război mondial. A fosr așadar unul dintre cei care au contribuit la crearea României Mari și a luptat să o păstreze. Dacă nu murea la 69 de ani, în 1940, cu siguranță ar fi fost în prima linie a Conferinței de Pace de la Paris din 1947. Ar fi fost alături de tânărul rege Mihai în campania de înlăturare a lui Ion Antonescu. Ar fi fost lângă Maniu, Brătianu, Titel Petrescu, deși personal nu-i agrea. Iorga a fost naționalist, dar nu șovin. Și-a recunoscut ascendentul de care îl acuza Zelea Codreanu în scrisoarea care i-a adus condamnarea „Căpitanului”, a luptat contra legionarilor cu armele sale, cultura și istoria. A arătat cât de periculos este șovinismul, cât de toxic este antisemitismul. Acestea, alături de dictaturile regală și antonesciană au adus România pe buza prăpastiei. O prăpastie din care Iorga ar fi putut să scoată România, fiindcă Iorga nu a fost nici AC Cuza nici Octavian Goga. Iorga a fost Iorga.

Așadar, legionari sunt cei care au executat un act dorit de mulți și au primit toată vina asupra morții lui, vină amplificată după rebeliunea legionară dar și după 1944. Evident, mulți legionari au încercat în emigrație să arate că Senatul Legionar nu ar fi autorizat asasinatul coordonat de Traian Boeru. Totuși, în lucrarea sa memorialistică Era libertății, Horia Sima nici nu confirmă că s-ar fi opus nici nu neagă că a fost de acord . Dă de înțeles că istoricul Iorga încetase de mult să mai existe, rămânând politicianul Iorga. Așadar, cumva Horia Sima se solidariza cu actul asasinării, spunând că a fost ucis rivalul lor, nu un om de cultură, ceea ce în niciun caz nu poate fi real. Adică Horia Sima nu a spus niciodată că s-ar fi opus asasinării deși regretatul actor Ernest Maftei, legionar de frunte spunea că el personal ar fi alergat cu o mașină pe urmele lui Boeru ca să îl salveze pe Iorga, nereușind să ajungă la timp.

Asasinarea lui Iorga a arătat cât de lipsită de viziune a fost extrema dreaptă politică. Desigur, ca o ironie a istoriei, mulți legionari au făcut închisoare pentru complot vizând asasinarea lui Iorga, numai că principalul vinovat, Traian Boeru a fugit în Germania, unde a lucrat ca inginer aviatic la Munchen. Se pare că Boeru ar fi venit la legionari via NKVD, iar după fuga în Vest a fost cumva recuperat pe parcurs de către Securitatea comunistă. Se spun și se scriu multe, între altele că fiul lui ar fi primit pașaport din România comunistă să meargă la înmormântare în RFG apoi s-a întors în țară. De regulă, cine avea pașaport RFG nu se mai întorcea vreodată. Evident, indiferent de câți vonovați direcți și indirecți poartă vina asasinării marelui savant, moartea lui Iorga rămâne o crimă odioasă, o lovitură dată culturii și educației românești. Pentru legionari, Iorga devenise „sinistra stafie cu barbă și umbrelă”, aluzie la faptul că Iorga nu se despărțea niciodată de umbrela sa, indiferent de timpul de afară.

Iorga a fost înzestrat nativ cu abilitatea de a învăța limbi străine. Se afirmă că ar fi învățat turcește în vaporul care îl transporta spre Turcia unde urma să țină discursul de recepție într-una din instituțiile științifice de prestigiu ale turcilor.

Sunt mulți istorici azi care nu au scris atâtea cărți, câte calități de membru al forurilor științifice avea Iorga.

Universitatea din București, condusă de PP Panaitescu, pus rector de legionari nu a arborat drapelul în bernă, așa cum au făcut-o sute de instituții similare din lume. Reînhumarea legionarilor executați în 1938 a strâns toate notabilitățile vremii, în timp ce la Nicolae Iorga abia s-au strâns câțiva politicieni alungați de la vârful puterii.

Una dintre fiicele sale s-a căsătorit cu istoricul Dionisie M Pippidi, fondatorul epigrafiei greco-latine în istoriografia românească. Istoricul Andrei Pippidi, unul din marii „medieviști” ai României, este nepotul direct al lui Nicolae Iorga.

Legionarii îi reproșau lui Iorga că ar fi fost asasinul moral al lui Corneliu Zelea Codreanu, fiindcă plângerea lui Iorga a fost pretextul arestării și condamnării lui Codreanu pentru ofensă contra unui înalt demnitar de stat cum era Iorga. Legea fusese una din cele incluse în pachetul dicatorial adus de Carol al II-lea care dacă a văzut că nu putea domina legionarii cu personalitatea sa, a încercat să-i reducă la tăcere, apelând la arestări, asasinate, execuții. Totuși, cel puțin în cazul asasinării lui I G Duca, regele Carol, în 1933 a părut că știa de planul de atentat dar nu a făcut nimic.

Nicolae Iorga a fost omul timpului său ca om politic dar un mare vizionar al istoriei. Practic, a scris în cheie patriotică toată istoria medievală și economică din zorii modernității.

A fondat ziarul „Neamul Românesc”, ca oficios al Partidului Naționalist Democrat, a sprijinit deschiderea de școli, a pus umărul la ampla politică de promovare culturală a regelui Carol al II-lea. A ținut nenumărate cuvântări, iar la Vălenii de Munte a creat „Universitatea Populară”.

Că Iorga avea orgoliu, era normal. Păi orgoliu au mulți azi care, intelectual vorbind sunt pigmei pe lângă Iorga. Nu poți pune vreodată semn de egal între Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă pe de o parte și Nicolae Iorga de cealaltă parte. Spun asta fiindcă Iorga a condus ambele Camere ale Parlamentului, Guvernul, fiind și ministru de stat în Guvernul Miron Cristea. Diferența dintre cei comparați o sesizați și singuri.

Rămâne memorabilă cearta lui cu Ionel Brătianu. Când Iorga a întrebat: „ce pot eu învăța de la un inginer?”, aluzie la pregătirea lui Ionel Brătianu, pasionat de istorie, dar inginer de formație, Vizirul (Iorga l-a numit așa, afirmând că dinastia de Hohenzollern a ajuns la papucul dinastiei de la Florica) i-a răspuns: „măsura, domnule profesor, măsura..”

- Publicitate -

Reduceri la ANVELOPE auto pe Vadrexim.ro !

Noutati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.