miercuri, decembrie 7, 2022
AcasăCultură5 iunie 1947 -...

5 iunie 1947 – 75 de ani de la adoptarea Planului Marshall

Data de 5 iunie 1947 va rămâne în conștiința umanității drept actul de naștere al ”Planului Marshall”. În fapt, planul acesta a fost numit inițial ”European Recovery Plan” și prevedea refacerea economiilor europene distruse de acțiunile și efectele celui de-al doilea război mondial cu sprijin financiar oferit de către Statele Unite ale Americii.

Acest plan a fost numit astfel după inițiatorul său, secretarul de stat american generaul George Catlett Marshall (1880-1959). Militar de carieră, deși provenea din familia unui bogat om de afaceri din statul american Pennsylvania, George C.Marshall s-a remarcat ca ofițer în Primul Război Mondial, după care a activat în diplomația militară. În 1939, cu gradul de general, a fost numit Șef al Marelui Stat Major de către peședintele Franklin Delano Roosevelt. A fost membru al comisiei speciale care a supervizat studiile asupra creării bombei atomice. În 1945 a fost trecut în rezervă, revenind la cariera diplomatică.

La 5 iunie 1947, în calitate de secretar de stat (ministru-în perioada 1947-1949) George C.Marshall a ținut la Harvard University, un discurs  în care a făcut publică măsura denumită  ”European Recovery Plan” (ERP) prin care Statele Unite încercau, pentru prima oară, să contracareze extinderea regimurilor comuniste în Europa.

La 22 februarie 1946, un diplomat american aflat în misiune la Moscova, George F.Kennan (1904-2005) a trimis la centrala diplomatică din Washington D.C. un amplu raport diplomatic denumit ”The Long Telegram”, prin care acesta descria atitudinea agresivă a Uniunii Sovietice conduse de I.V.Stalin față de capitalism, față de orice inițiativă de cooperare cu Occidentul. În plus, economiile europene sufereau greu după război, activiștii comuniști trimiși din statele aflate sub influența Moscovei acționând în statele din Vest, prin acțiuni de propagandă dirijată, ba chiar prin acțiuni militare prin care supralicitau progresele societății comuniste, prin care arătau în mod voit că sistemul capitalist este de vină pentru greutățile de după război, fapt ce a făcut ca agitațiile comuniste să crească.

La 5 martie 1946, aflat la Fulton Missouri, Winston Churchill enunțase public ideea ”Cortinei de Fier” (am văzut că o folosea din 1945 în corespondența sa cu Harry S Truman) care separa Europa, declarație pe care Stalin a considerat-o ”declarație de război„ la adresa Uniunii Sovietice. Începuse Războiul Rece.

În Grecia de exemplu, care conform înțelegerii dintre Winston Churchill și I.V.Stalin de la Moscova, din 9 octombrie 1944 rămăsese sub influență occidentală, izbucnise un sângeros război civil între comuniști și adepții democrației (1946-1949), care făcuse numeroase victime și care amemnința să instaureze comunismul la Atena. Pericolul pândea și în Turcia, stat aflat în sefra de influență occidentală, dar și în Franța sau Italia, unde partidele comuniste deveniseră populare prin lupta de rezistență contra nazismului. Spania era condusă de un lider autoritar, de orientare fascistă, generalul Francisco Franco acesta pronunțându-se atât contra americanilor, cât și contra sovieticilor. În Iugoslavia, mareșalul Iosib Broz Tito pornise practic o ”mișcare de nealiniere” în blocul comunist, însă opoziția acestuia era în primul rând față de Stalin și nu față de comunism în general. În Franța, dintotdeauna socialiștii și comuniștii au reprezentat o forță politică redutabilă, fapt care nu putea trece neobservat.

Toate aceste date prezentate, converg asupra faptului că raportul diplomatic secret  american ”Telegrama cea Lungă” nu făcea decât să avertizeze că dacă nu se intervine, tot ce se hotărâse la conferințele interaliate de la Teheran, Yalta, Moscova, Potsdam, la Conferința de Pace de la Paris din 1947 aveau să devină ”literă moartă”, întrucât Stalin nu avea de gând să se oprească. El îi spusese în 1943 lui Milovan Djilas, demnitar comunist iugoslav că ”un sistem politic înaintează până unde merge armata acestui stat”. Ori, Stalin se mândrea nu numai cu armata pe care o epurase drastic, punând în fruntea ei militari pe deplin îndoctrinați de comunism ci și cu ”armata nevăzută”, aceea a agenților de propagandă, spionilor care mișunau în voie prin  Europa căutând să creeze conflicte civile prin care conducerea statelor să fie preluată de către comuniști.

George F.Kennan mai scrisese și altceva în acel raport și anume că dacă se crează un front economic european de rezistență, Uniunea Sovietică va fi descurajată să întreprindă acțiuni militare ”la vedere”, în timp ce acțiunile ”frontului secret” puteau fi contracarate prin reconstrucția economiilor capitaliste care să facă lipsită de forță propaganda sovietică.

Așadar, pe baza comunicării lui George F.Kenan s-a creat un raport secret denumit Clifford-Elsey, în iulie 1946, pe care președintele american Harry S. Truman l-a folosit în conturarea ”doctrinei Truman” și, mai târziu a Planului Marshall.

Am selectat un fragment din discursul susținut de către George C.Marshall, elocvent pentru a demonstra că acest plan stă la baza construcției Uniunii Europene de mai târziu:

” Este deja evident că, înainte ca guvernul Statelor Unite să poată continua mult mai mult în eforturile sale de a atenua situația și de a contribui la deschiderea lumii europene pe calea ei spre redresare, trebuie să existe un acord între țările Europei cu privire la cerințele situației și în acele direcții pe care acele țări le vor considera necesare pentru a da un efect adecvat oricăror acțiuni care ar putea fi întreprinse de acest Guvern. Nu ar fi nici potrivit nici eficace ca acest Guvern să se angajeze să elaboreze în mod unilateral un program menit să pună Europa pe picioare din punct de vedere economic. Aceasta este treaba europenilor. Inițiativa, cred eu, trebuie să vină din Europa. Rolul acestei țări ar trebui să fie un ajutor prietenos în elaborarea unui program european și susținerea ulterioară a unui astfel de program, în măsura în care ar fi util să o facem. Programul ar trebui să fie unul comun, convenit de un număr, dacă nu de toate națiunile europene”.

Ministrul de Externe al Republicii Franceze Georges Bidault și Minsitrul de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii Ernest Bevin au emis un  comunicat, la 19 iunie 1947, prin care invitau 22 de state europene, printre care și România să trimită la Paris un reprezentant.

Se cuvine să menționăm că Planul Marshall nu excludea nici Uniunea Sovietică și nici statele din sfera sa de influență. Uniunea Sovietică a considerat că ”Planul Marshall” este un ”amestec imperialist”, o amenințare la adresa sa și a statelor pe care le influența direct. Oficial s-a declarat că statele socialiste, la unison cu Uniunea Sovietică, au refuzat acest plan.

După 1989, s-a putut vedea cum a sunat, de exemplu ”refuzul românesc”. Gheorghe Tătărăscu, fost premier în perioada 1933-1937, era în 1947 ministru de externe. Deși cu o lună și jumătate mai înainte de nota datată  4 iulie 1947, Tătărăscu scria Occidentului despre ”starea deplorabilă a României”, ca răspuns acelașți om politic scria, în data de 9 iulie 1947:

 Către Conferinţa de la Paris,

Am onoarea a confirma primirea Notei din 4 iulie 1947, prin care Guvernul Majestăţii Sale din Regatul Unit şi Guvernul francez transmit Guvernului român invitaţia de participare la organizarea programului pentru redresarea economică a Europei, sugerată de Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Reprezentând o ţară care se zbate în nevoile create de urmările războiului şi de urmările a doi ani consecutivi de secetă, guvernul român este în măsură să aprecieze valoarea unui plan destinat să redreseze economia ţărilor europene. El a luat în serioasă examinare propunerile cuprinse în Nota Excelenţei Voastre şi se grăbeşte să vă comunice rezultatul acestui examen.

Guvernul român socoteşte că, în situaţia de azi, Europa nu poate fi considerată astfel cum o face planul franco-britanic, drept o unitate economică putând fi obligată să se ajute ea însăşi prin reglementarea şi dezvoltarea producţiilor ei fundamentale si făcându-se abstracţie de interesele particulare ale ţărilor de pe continent şi de năzuinţele lor economice specifice.

Un program de ajutor reciproc – întocmit pe baza disponibilităţilor europene actuale şi tinzând la crearea de curente de schimbări artificiale sau silite, care fatal nu vor ţine seama de necesităţile şi realităţile existente precum şi de orientarea economică a fiecărei ţări suverane – nu ar putea contribui eficace nici la redresarea economică a României.

Concluzia aceasta este întărită de lipsa oricărei precizări referitoare la declanşarea acţiunii de ajutorare, precum şi la proporţiile acestei acţiuni.

Guvernul român consideră apoi că organizarea propusă de guvernul britanic şi de cel francez va duce fatal la rezultate care vor însemna, pe de o parte, o  ştirbire a independenţei, pe care ţările Europei vor şi trebuie să o păstreze, cu privire la politica lor economică, iar pe de altă parte o imixtiune în afacerile interne ale acestor ţări.

Pe de altă parte, orice plan de redresarea economică europeană nu-şi poate atinge  ţelurile decât dacă se sprijină pe colaborarea tuturor ţărilor de pe continent şi dacă se sprijină  în primul rând pe colaborarea Uniunii Sovietice.

Uniunea Sovietică, prin bogăţia resurselor sale naturale, prin volumul de producţie agricolă şi industrială, prin puterea organizării sale tehnice şi prin disciplina muncii popoarelor ce o alcătuiesc, constituie elementul de bază, elementul indispensabil al oricărei organizări pentru reconstrucţia economică a Europei. Dar Uniunea Sovietică fiind absentă, organizarea la care România e invitată să participe este lipsită de colaborarea factorului esenţial care ar putea să-i asigure realizarea, în consecinţă, organizarea vestului cu izolarea estului continentului nu poate fi o creaţie fericită nici pentru redresarea economică a Europei şi nici pentru statornicirea. încrederii şi pentru consolidarea păcii.

Iată de ce Guvernul român declară că nu poate să colaboreze la o acţiune pe care o consideră neeficientă pe planul economic şi primejdioasă pe planul politic şi totodată îşi exprimă regretele de a nu putea accepta invitaţia ce a avut onoarea să primească”.

Oportunismul izbitor al lui Gheorghe Tătărăscu, dar și faptul că Uniunea Sovietică era puterea care decidea totul în România sunt cele două elemente care se pot desprinde din această scrisoare de răspuns. Practic, Planul Marshall a alocat, pentru 17 state: Austria, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Franța, Germania de Vest, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția, Turcia, Marea Britanie, un total de 12, 731 miliarde de dolari pentru reconstrucție, în perioada 1948-1951. Aceste state au semnat o Convenție pentru Cooperare Economică, baza de mai târziu a OECD.

Stalin nu a stat nici el cu mâinile în sân. În 1948-1949, el a instituit Blocada Berlinului, interzicând pătrunderea terestră a occidentalilor în Berlinul de Vest, americanii fiind nevoiți să creeze un pod aerian de susținere a populației Berlinului de Vest. În 1949, ca replică la ”Planul Marshall”,  URSS a creat Consiliul Economic de Ajutor Reciproc (CAER) pentru Blocul de Est.

Astfel, ”Planul Marshall” a ajutat atât economia americană, cât și economiile europene. Europenii puteau plăti ca să importe produse americane în valuta lor națională (serios devalorizată, din cauza pierderilor de război), transportate de peste ocean cu nave ale marinei comerciale americane, însă producătorii americani erau plătiți în dolari din ”granturile” Planului Marshall. Practic, acest plan a creat un mecanism de conversie valutară menit să asigure sporirea capitalului investit. S-a considerat că sumele alocate prin Planul Marshall ar echivala azi cu 100 miliarde dolari.

George Marshall a continuat apoi să își servească țara. În timpul războiului din Coreea (1950-1953), a fost secretar de stat (ministru) al apărării în SUA (1950-1951) însă a demisionat în septembrie 1951, retrăgându-se definitiv din viața publică. În 1953, generalul George C. Marshall a primit Premiul Nobel pentru Pace, iar în în 1959, anul morții sale, i-a fost decernat Premiul Carol cel Mare.

Așadar, Planul Marshall, pe termen scurt a contribuit la relansarea cooperării europene, pe plan politic și economic, la reconstrucția europeană prin posibilitatea de a importa bunuri materiale folosind moneda națională devalorizată, dar ceea ce a fost mai important, a reușit să creeze bariera economico-politică menită să oprească avansul URSS în vestul Europei.

La 9 mai 1950, în timp ce Planul Marshall funcționa în turație maximă, Robert Schuman dădea citire faimoasei declarații care invita la începutul discuțiilor privind punerea bazelor Europei Unite.

- Publicitate -

Reduceri la ANVELOPE auto pe Vadrexim.ro !

Noutati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.