Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni mai multe avertizări meteorologice ce vizează întreaga țară, printre care un Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt, valabil în cursul zilei, și o informare de vreme deosebit de rece, extinsă până marți.
Între orele 10:00 și 21:00, se află în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, valabil în toată țara. Vântul va atinge viteze de 50 – 70 km/h, iar la munte, peste 90 – 110 km/h. În regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, sudul Moldovei, nordul Munteniei și al Dobrogei sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestate prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp, cu acumulări izolate de până la 35 l/mp.
Un al doilea Cod galben, dedicat intensificărilor de vânt în zonele montane, este valabil în intervalul 19 mai, ora 21:00 – 20 mai, ora 6:00, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, unde sunt așteptate rafale de 90 – 100 km/h. Județele vizate includ Alba, Argeș, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vâlcea și Vrancea.
Totodată, ANM a emis o informare meteorologică de vreme rece și precipitații mixte, valabilă de luni, ora 10:00, până marți, ora 20:00. Se vor înregistra averse pe arii extinse, lapoviță și ninsoare la munte (peste 1.500 m), unde se va depune strat de zăpadă între 3 și 6 cm. Vântul va sufla cu intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu rafale de peste 80 – 90 km/h la munte și 40 – 60 km/h în zonele joase.
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 și 18 grade Celsius, iar minimele între 2 și 12 grade, cele mai scăzute valori fiind așteptate în depresiunile intramontane din Transilvania și Moldova.






