Sorin Grindeanu anunță eliminarea chiriei decontate pentru parlamentarii cu locuințe în București sau Ilfov: „Reforma statului începe de la vârf”

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat luni adoptarea unei modificări la Statutul deputaților și senatorilor, prin care se elimină posibilitatea decontării cheltuielilor cu chiria pentru parlamentarii care dețin o locuință în Capitală sau în județul Ilfov.

Decizia a fost luată în regim de urgență și vizează reducerea cheltuielilor publice și corectarea unor practici considerate nejustificate. „Reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu”, a declarat Grindeanu.

El a subliniat că această măsură reprezintă prima intervenție legislativă în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților. „Este prima anomalie legislativă pe care o corectez”, a transmis acesta într-un mesaj public.

Grindeanu a precizat că intenționează să vină în perioada următoare cu un pachet mai larg de reforme. „Voi veni rapid cu un pachet de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor și sinecurilor. Repet: trebuie acționat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României”, a afirmat liderul Camerei Deputaților.

- Publicitate -
SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri din Cluj
Stiri Bacau
Taxi Heathrow
locuri de munca
Clinica stomatologie Bucuresti