Managementul deșeurilor în România este tema unei conferințe organizate joi, la București, de Pria, eveniment dedicat Zilei Gărzii Naționale de Mediu (GNM). Conferința își propune să aducă în atenție situația actuală din teren privind gestionarea deșeurilor municipale și nivelul de conformare al autorităților locale la obligațiile legale.
Potrivit organizatorilor, dezbaterile vor aborda principalele provocări cu care se confruntă instituțiile publice, companiile și organizațiile implicate în domeniul managementului deșeurilor, precum și modul în care este aplicată legislația de mediu la nivel local.
Evenimentul va reuni reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților de reglementare, instituțiilor publice, organizațiilor de mediu, industriei de reciclare și societății civile.
Printre invitații anunțați se numără Tanczos Barna, viceprim-ministru al Guvernului României, Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, Andrei Rudolf Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, și Cecilia Martin, directoare în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Conferința își propune să ofere un cadru de dialog între autorități, sectorul privat și organizațiile de mediu, pe tema gestionării deșeurilor municipale și a respectării obligațiilor legale în domeniu.



