Miniștrii PSD ar urma să demisioneze din Guvern înaintea ședinței de joi

Miniștrii Partidului Social Democrat ar urma să își dea demisia joi din Guvern, înainte de ședința Executivului programată la ora 11:00, la Palatul Victoria, potrivit unor surse politice.

Decizia privind retragerea din Guvern a fost luată miercuri în ședința Biroului Permanent Național al PSD. De asemenea, urmează să își prezinte demisia și secretarul general al Guvernului, Radu Oprea.

Retragerea vine în contextul în care PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, care a anunțat că nu va demisiona.

Printre miniștrii așteptați să demisioneze se numără Marian Neacșu, Florin Barbu, Bogdan Ivan, Florin Manole, Radu Marinescu, Alexandru Rogobete și Ciprian Șerban.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că își va redacta demisia joi și a precizat că nu cunoaște cine îi va prelua atribuțiile, menționând că prim-ministrul ar urma să desemneze un interimar după publicarea decretului în Monitorul Oficial.

La rândul său, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat că nu și-a redactat încă demisia, subliniind că decizia PSD a fost adoptată în urma unei consultări interne.

În contextul retragerii PSD din Guvern, premierul Ilie Bolojan a purtat discuții cu reprezentanții celorlalte partide din coaliție – USR, UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale – privind asigurarea continuității guvernării și ocuparea rapidă a posturilor vacante.

România a intrat în criză politică după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului. În cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului, membrii partidului au votat în proporție de 97,7% pentru retragerea sprijinului politic.

Miercuri, președintele Nicușor Dan a avut consultări la Palatul Cotroceni cu liderii coaliției de guvernare pentru identificarea unor soluții.

- Publicitate -
SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri din Cluj
Stiri Bacau
Taxi Heathrow
locuri de munca
Clinica stomatologie Bucuresti