Ce este amprenta de carbon și cum poate fi redusă de către companii?

Impactul schimbărilor climatice este astăzi tot mai resimțit, iar intensitatea fenomenelor meteo-climatice sunt o dovadă clară asupra creșterii emisiilor de carbon. Odată eliberate în atmosferă, emisiile nocive conduc la încălzirea globală, acest lucru afectând întreaga omenire (spre exemplu, creșterea nivelului mării, degradarea ireversibilă a biodiversității, consecințe pentru sănătatea oamenilor etc.).

Emisiile de carbon generate de activitatea umană și impactul lor asupra fenomenelor climatice reprezintă astăzi o prioritate globală, fiind stabilite constant noi direcții și programe, care să conducă la o amprentă de carbon redusă.

Până în acest moment, programele de protecție a mediului s-au dovedit a fi insuficiente, acest lucru traducându-se prin înregistrarea unei amprente de carbon ridicate. Prin urmare, s-au stabilit direcții și inițiative europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, fiind avute în vedere perspective sigure și sustenabile în privința:

  • Controlării eficiente a nivelului amprentei de carbon;
  • Formării unor noi modele de producție și consum;
  • Abordării unor resurse regenerabile;
  • Gestionării eficiente a deșeurilor etc.

Ce reprezintă amprenta de carbon?

Amprenta de carbon reprezintă cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră produsă de o activitate desfășurată de o persoană sau de altă entitate – companie, clădire etc. Practic, aceasta este de fapt un indicator ce măsoară aceste emisii, pentru a identifica în ce măsură afectează mediul înconjurător. 

Cum pot fi clasificate emisiile generate de companii?

În acord cu protocolul GHG, aceste emisii produse de firme se pot clasifica în 3 domenii de aplicare:

  • Emisii directe – ele sunt generate direct din procesele operaționale întreprinse (spre exemplu, arderea combustibililor fosili în procesele de producție);
  • Emisii indirecte – rezultate din utilizarea energiei;
  • Alte emisii indirecte – aceste emisii sunt consecințe ale activității companiei, dar sursa lor nu poate fi controlată de aceasta (spre exemplu, emisiile generate de procesul de eliminare al deșeurilor).

Cum pot companiile să își reducă amprenta de carbon?

Pentru diminuarea amprentei de carbon, companiile trebuie să își desfășoare activitatea în baza unui management de mediu sustenabil, cu practici eficiente care să îmbunătățească fiecare proces intern în parte. 

Firmele conștientizează nevoia de dezvoltare a unui model de afaceri sustenabil, de aceea depun eforturi și investesc în soluții care să asigure o amprentă de carbon scăzută. Printre principalele măsuri la care pot apela companiile sunt:

  • Controlul nivelului amprentei de carbon – în baza unui inventar al emisiilor se poate aplica un plan de acțiune în vederea soluționării problemelor apărute pe fondul acestora;
  • Crearea sau revizuirea programelor de gestionare ecologică și energetică la nivel de companie;
  • Utilizarea energiei din surse regenerabile – consumul ridicat de surse regenerabile de energie asigură progresul către îndeplinirea obiectivelor europene și naționale privind tranziția către energia verde.
  • Folosirea tehnologiei moderne și eficiente din perspectivă energetică, contribuind la eliminarea risipei;
  • Implementarea unui program de prevenire și reducere deșeuri – o gestionare eficientă și sustenabilă a deșeurilor generate sprijină demersul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Concluzii

În prezent, agenții economici sunt tot mai conștienți de efectele activității lor asupra mediului. Din acest motiv, prioritatea lor principală este să își asume responsabilitatea față de mediu, implementând politici și măsuri de îmbunătățire a activității lor. În special pentru cei din sectorul industrial, pentru care autoritățile responsabile pentru protecția mediului emit autorizatii de mediu, reducerea amprentei de carbon este o prioritate.

- Publicitate -

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
ITexclusiv.ro
Stiri Romania
vopsea
Taxi Heathrow
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie