La CEO se pregătește documentația pentru a cumpăra cărbune de la carierele private.
Gabriel Giorgi, membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, a declarat că se lucrează de către Directoratul CEO la o documentație în privința achiziției de cărbune de la carierele private. Aceasta va fi trimisă spre analiză și aprobare Consiliului de Supraveghere.
În județul Gorj sunt 12 microcariere, cele mai multe fiind în zona Motru.
„În luna iulie, noi cei din mediul privat, am avut două întâlniri cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia. Subiectul principal care a fost adus în discuție a fost despre intenția pe care CEO o are și anume de a cumpăra cărbune de la noi. Până în momentul în care purtăm această discuție încă nu am început să vindem, pentru că este o procedură elaborioasă la mijloc, dar intențiile au fost clare”, a declarat Ion Negricioiu, proprietarul a două cariere private, situate în comuna Cătunele, pentru Pandurul.
Afaceristul “NEI” s-a remarcat pe scena gorjeană şi naţională ca fiind amic de afaceri cu senatorul Mihnea Costoiu, afacerile acestora de la finele anilor `90 vizând contracte cu societăţile de stat din domeniul mineritului.
În trecut a fost cercetat pentru evaziune fiscală, mai multe bunuri ale lui Negricioiu fiind scoase la licitaţie de către creditori ori Finanţele Gorj pentru recuperarea datoriilor.
Astăzi la o carieră privată din Cătunele a avut loc un grav accident, un angajat a fost transportat la spital după ce a fost călcat de un camion.
Din primele cercetări, bărbatul a coborât să încarce fără să se asigure că este oprit camionul.
Camionul s-a pus în mișcare. În încercarea de a opri autocamionul, conducătorul auto a căzut, fiind acroșat de roțile din față ale vehiculului.