Cornel Dinu, „Procurorul” împlinește azi, 74 de ani

La 2 august 1948, la Târgoviște, se năștea Cornel Constantin Dinu, cel care își va lega numele de clubu Dinamo, naționala de fotbal a României și de o strălucitoare carieră de jucător și de antrenor.

Cornel Dinu era numit „Mister” pentru eleganța sa, i se mai spunea și „Procurorul”. Talentul fotbalistic era dublat de o artă a discursului. A fost o plăcere să îl asculți pe Cornel Dinu comentând faze de meciuri, inserând cultură, istorie sau filosofie.

A circulat pe vremuri anecdota aceea cu naționala din Mexic când Angelo Niculescu le-a cerut fotbaliștilor să aibă carnet de notițe, să noteze ceea ce le spuneau ghizii sau ce aflau despre Mexic. Un jucător când i s-a controlat carnețelul avea trecute date atât de frumoase încât antrenorul a rămas uimit, nnumai că la final, apărea și numele Cornel Dinu, deși fotbalistul nu se numea Cornel Dinu. Așadar, Cornel Dinu a fost un admirabil observator atât în oratorie cât și în scris, ceilalți colegi copiind la propriu după el.

Cornel Dinu a jucat pentru „Dinamo” de 454 ori pe prima scenă și a marcat de 50 de ori. A fost de șase ori campion cu Dinamo ca jucător și a cucerit 2 Cupe ale României. A antrenat ca secund Dinamo, în 1983 ducând echipa în semifinalele Cupei Campionilor Europeni după ce au eliminat pe Hamburg, campioana en-titre, apoi a devenit principal în 1984, ocupând locul 2 în campionat după Steaua.

A antrenat CS Târgoviște, ASA Târgu Mureș, Otelul Galați, U Cluj și FC Olt până în 1990. În 1992-1993 a ajuns selecționer al Naționalei. Tricolorii au câștigat cu Țara Galilor 5-1 la București și au luat bătaie usturător cu 5-2 la Kosice de la Cehoslovacia, în campania de calificare pentru CM 1994 din SUA. Ulterior echioa va fi preluată de stelistul Anghel Iordănescu care va semna drept creatorul generației de aur, deși nu putem ignora meritele avute de Emmerich Jenei și Cornel Dinu, apoi de Victor Pițurcă.

A revenit după 1996 și 2001 la Dinamo, unde ca principal a adus clubului din Ștefan cel Mare cele mai importante reușite: campionatul în 2000 și 2002, Cupa în 2000 și 2001.

A mai ocupat posturi administrative la FC Național și la Dinamo. Cornel Dinu rămâne un etalon pentru fotbalul românesc, Din păcate, aniversarea sa este umbrită de retrogradarea echipei Dinamo la capătul sezonului trecut. pentru fanii lui Dinamo, Cornel Dinu a fost un simbol și mulți sperau ca el să salveze echipa, dar Cornel Dinu a ales să nu mai intre în arenă ca antrenor din cauza dorinței de a-și manaja sănătatea.

Cornel Dinu rămâne pentru Dinamo ceea ce Rică Răducanu este pentru Rapid, Balaci pentru Craiova sau Emmerich Jenei pentru Steaua.

Lasă un comentariu