miercuri, decembrie 7, 2022
AcasăIstorieCum au fost înfrânți...

Cum au fost înfrânți naziștii într-o săptămână de la actul din 23 august 1944

România, oficial, nu a fost stat ocupat de Reichul nazist, deci Germania deși monopoliza exporturile României, nu putea să îi controleze armata. După dezastrul de la Odessa, corpul de armată trimis la refacere a devenit un fel de forță de rezervă.

Bucureștiul a fost puternic bombardat. Teatrul Național (Azi, acolo este Hotel Novotel pe Calea Victoriei) , Palatul Regal, zonele Gării de Nord, Griviței, Știrbei Vodă au fost puternic bombardate. Teatrul a căzut cumva colateral, deoarece ținta era Palatul Telefoanelor care a scăpat neatins.

La Constanța, Contraamiralul Horia Macellariu l-a convins pe Viceamiralul Herlmuth Brinkmann să evacueze bateria Tirpitz și flota germană din rada portului Constanța, îndreptându-se fără incidente spre Bulgaria, unde Brinkmann și-a sabordat navele.

În Banat, la Timișoara, deruta naziștilor a fost totală. Banatul se bizuia pe un sprijin din Iugoslavia ocupată de nemți și trupele cam lipseau, mai ales că în Banat, era o populație șvabă, etnic germană. Totuși, germanii de la 26 august 1944 încearcă o regrupare, cu ajutorul trupelor maghiare horthyste, dar la 11 septembrie 1944, situația se stabilizează.

În septembrie 1944, baronul Manfred von Killinger ambasadorul Reichului la București își împușcă secretara fidelă apoi se sinucide. Personalul diplomatic al Reichului este salvat in extremis de români, fiindcă sovieticii voiau să îi ia prizonieri.

La 12 septembrie 1944, sovieticii au recunoscut că întoarcerea armelor a fost pe 24 august 1944, așa fiind scris în armistițiul semnat atunci. Din 23, până pe 24 august, sovieticii au făcut 150 000 prizonieri români care au respectat mesajul regal transmis prin radio și nu au opus rezistență în fața rușilor. A rămas o enigmă cum Emil Bodnăraș care se ocupa de partea militară a cooperării cu sovieticii nu a putut să impună respectarea drepturilor trupelor române la 23 august.

În Oltenia, trupele naziste au fost izolate relativ repede, mai ales că în Gorj, Regele Mihai s-a refugiat la Dobrița iar la Tismana fusese ascuns tezaurul BNR pentru a nu mai fi dus în afara României ca în 1917.

La Turnu Severin și Orșova, marinarii români s-au opus cu succes încercărilor unor nave fluviale germane de a sparge barajul spre a ajunge în Serbia. Multe nave germane s-au sabordat.

Sovieticii au înaintat rapid: au ajuns în Galaţi la 27 august, la Ploieşti pe 30 august şi la Bucureştiul pe 31 august 1944. Pe 6 septembrie 1944, trupele sovietice trecuseră de Craiova, ajungând la Turnu-Severin, pe granița cu Iugoslavia ocupată de Reich.

Evident, se pune problema. Oare rezistența germană antinazistă (Schwarze Kapelle) nu a sabotat ea însăși anumite ordine de înăbușire a mișcării României de a întoarce armele?

Să nu uităm că Iugoslavia, Grecia și Balcanii erau comandate de un severinean, generalul colonel de aviație Alexander Lohr, născut la Turnu Severin în 20 mai 1885. El făcuse planurile de bombardare a Varșoviei și Belgradului. Fratele lui, Friedrich Lohr, colonel în armata română murise în 1940, ucis de horthyști în Ardeal, colonelul fiind cantonat la Dej. În 1919, Friedrich Lohr, căpitan în Armata Română participase la ocuparea Budapestei. Fiii lui Friedric, nepoții generalului Lohr erau ofițeri români. Lohr era austriac după tată (fusese director al departamentului aviației militare a Austriei din 1920 până în 1938, apoi fusese avansat general în Luftwaffe) și rus după mamă (din Odessa, fiică de medic militar rus). Alexander Lohr a fost executat de iugoslavi la 26 februarie 1947 drept criminal de război, pentru bombardarea Belgradului. Totuși, el a încercat să ia legătura cu șeful rezistenței antinaziste Draja Mihailovic și împreună să evite să fie arestați de Gestapo. Lohr s-a refugiat în Croația (NDH stat colabiraționist condus de Poglavnikul Ante Pavelic, un fel de Conducător al Statului ca Ion Antonescu) apoi în Slovenia unde s-a predat englezilor.

De ce Alexander Lohr nu a trimis trupe și avioane din Iugoslavia în România? O putea face destul de repede, fiindcă în Iugoslavia era liniște și putea întârzia avansul sovieticilor. În aprilie 1941, avioanele lui Lohr au decolat din Turnu Severin și Arad când au bombardat Belgradul. Și până azi e o enigmă. Nu cumva Lohr a fost în conspirația contra lui Hitler? Nu cumva execuția lui de către sârbi (toți subordinații lui din Grecia și Iugoslavia au fost achitați la Nurnberg, inclusiv locotenentul Kurt Waldhein, viitorul Secretar General al ONU mai târziu, care lucra sub ordinele directe ale lui Lohr în Grecia ocupată) a îngropat încercările de a face lumină în acest caz (a fost sau nu în conspirația anti-Hitler)?

Se păstrează la Arhivele Naționale, un document, în fapt o solicitare a ambasadorului Reichului, Manfred von Killinger de la București, care în februarie 1944, imediat după destituirea Amiralului Wilhelm Canaris din fruntea Abwehr, serviciul militar german integrat în SD (Sicherheit Dienst), subordonat RHSA (ReichsHauptSicherheitAmt) și mutarea lui la un birou de aprovizionare al KriegsMarine (Amiralul Canaris a fost unul din cei mai importanți conspiratori contra lui Hitler, membru în Schwarze Kapelle, executat în aprilie 1945, după ce fusese arestat la 23 iulie 1944, pe fondul eșecului atentatului lui von Stauffenberg din 20 iulie 1944, contra lui Hitler), ceruse SD-ului să pună agenți în aerodromurile militare deoarece pe acolo pătrundeau agenți antigermani sau fugeau cei urmăriți de Gestapo (GeheimeStaatsPolizei) sau de SS (SchutzStaffel, trupele de elită naziste conduse de Heinrich Himmler).

De ce „uitase” Canaris să pună acei agenți? Se știa că Amiralul era foarte bun prieten cu Mihail Moruzov dar și cu Eugen Cristescu, șefii SSI și cel puțin pe Moruzov îl avertizase să aibă grijă să se ferească de maiorul von Gregory, de la Abwehr care era nepotul lui Heinrich Himmler.

Chiar Iohannes Friessner comandantul trupelor germane de pe frontul Ucraina Sud, adversarul direct al mareșalilor sovietici Malinovski și Tolbuchin avea informații că la București, Antonescu ar putea pierde puterea și că acesta tergiversa ideea unui armistițiu fiindcă, în concepția sa, depășită de evenimente, de altfel, Antonescu spera să oprească înaintarea rușilor și să îi oblige să accepte armistițiul (deși Antonescu îi refuzase în aprilie 1944 pe ruși).

Rapoartele de îngrijorare ale lui Hans Friessner nu au fost luate în considerare de OKW (OberKommandoWehrmacht) și inevitabilul s-a produs.

Evident, comuniștii, intrați brusc în legalitate s-au pus în mișcare din rețelele subterane și au întețit sabotajele antigermane, ceea ce a dus la o pierdere a terenului deoarece trupele germane nu prea aveau popularitate printre românii de rând.

Așa se face că în mai toate orașele României, în care a intrat Armata Roșie, primirea ei s-a făcut cu flori. Oricât ar încerca unii să spună că nu era entuziasm, faptul că scăpau de nemți care se comportau ca un ocupant era o bucurie, mai ales pentru cei persectuați de Antonescu și mai înainte de legionari. După 23 august 1944, parțial s-a revenit la Constituția din 1923.

Bombardamentele americane contra facilităților aeriene germane din 26 august 1944 le-au blocat acestora orice încercare de a mai lovi aerian Capitala.

- Publicitate -

Reduceri la ANVELOPE auto pe Vadrexim.ro !

Noutati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.