Curtea de Apel obligă Administrația Prezidențială să-i plătească lui Traian Băsescu peste 754.000 de lei, reprezentând indemnizația de fost președinte

Curtea de Apel București a decis miercuri, 28 ianuarie 2026, că Administrația Prezidențială trebuie să-i achite fostului președinte Traian Băsescu suma de 754.234,84 lei, reprezentând indemnizația neplătită pentru perioada martie 2022 – iulie 2025, în contextul în care acesta și-a pierdut temporar drepturile aferente funcției ca urmare a unei decizii judiciare privind colaborarea cu fosta Securitate.

Instanța a admis acțiunea introdusă de Traian Băsescu și a dispus anularea Ordinului nr. 55/2022 și a adresei SG 6462/26.05.2022, acte emise de Administrația Prezidențială în baza cărora au fost suspendate drepturile bănești ale fostului șef al statului.

„Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 754.234,84 lei reprezentând indemnizația lunară netă acordată persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, aferentă perioadei 23.03.2022 – 31.07.2025. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.648 lei”, se arată în minuta deciziei. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Contextul deciziei este legat de modificările aduse în octombrie 2021 Legii 406/2001, care prevedeau că foștii președinți își pierd o serie de beneficii dacă o instanță stabilește, prin hotărâre definitivă, că au fost colaboratori sau lucrători ai fostei Securități.

Ulterior, în martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, ceea ce a dus la retragerea mai multor drepturi, inclusiv indemnizația lunară, vila de protocol și protecția SPP.

În iulie 2025, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile introduse în 2021, ceea ce i-a permis lui Traian Băsescu să solicite în instanță plata retroactivă a sumelor cuvenite.

- Publicitate -
SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri din Cluj
Stiri Bacau
Taxi Heathrow
locuri de munca
Clinica stomatologie Bucuresti