Danemarca ridică restricțiile anti Covid-19 de la 1 februarie

Danemarca se alătură Marii Britanii, Olandei și Irlandei în acest demers.

Autoritățile de la Copenhaga sunt de părere că Omicron produce îmbolnăviri mai puțin grave decât varianta Delta din valul precedent.

În plus, autoritățile consideră că populația adultă este imunizată prin vaccin într-un număr suficient încât să nu apară îmbolnăviri masive.

Astfel, de la 1 februarie, nu se va mai purta masca în mijloace de transport, pe stradă, în spații închise și deschise iar danezii se vor bucura de viața de noapte, de o seară la restaurant, club sau cafenea.

Damenarca este, în rândul statelor nordice, statul care ia cea mai curajoasă decizie.

Organizația Mondială a Sănătății a recomandat ca toate țările să încerce să renunțe la certificatul verde pentru călătorii, deoarece acest instrument nu și-a dovedit eficacitatea. Evident, OMS oferă recomandări, nu are puterea de a interveni în politica internă a statelor.

Singura restricție va fi valabilă până la 1 martie și va fi legată de călătorii care ajung în Danemarca din zonele de risc. Ei vor trebui se testeze și să stea în carantină dacă vin din zone „roșii”.

Agenția Națională pentru Sănătate din Danemarca a decis să spună lucrurilor pe nume: 35 % din persoanele internate în spitalele daneze, cu diagnostic de Covid-19 s-au internat pentru că li s-au agravat boli pre-existente.

Lasă un comentariu