Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat miercuri reținerea a doi medici de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Capitală, acuzați de neglijență gravă în acordarea îngrijirilor medicale unui pacient internat în secția pentru pacienți cu arsuri, neglijență care a condus la decesul acestuia.
Potrivit procurorilor, este vorba despre o femeie în vârstă de 62 de ani, medic de gardă, cercetată penal pentru ucidere din culpă, și un bărbat de 56 de ani, medic curant, acuzat de ucidere din culpă, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale.
Ancheta a stabilit că, în perioada 26 – 31 august 2025, pacientul, care suferise arsuri extinse, a fost internat în Unitatea Funcțională de Arși – ATI din cadrul spitalului. Medicul de gardă nu a evaluat corespunzător leziunile traumatice, omițând să constate arsuri profunde localizate pe aproximativ 20% din suprafața corporală, în zona toracelui posterior. Ulterior, medicul curant nu a efectuat o evaluare proprie a tegumentelor și nu a asigurat schimbarea zilnică a pansamentelor, conform standardelor de tratament.
Neglijențele celor doi medici au dus la agravarea stării clinice a pacientului și, în cele din urmă, la decesul acestuia în data de 31 august 2025.
În plus, anchetatorii au constatat că medicul curant a încercat să acopere deficiențele din actul medical. Acesta ar fi inserat date false în două documente oficiale: foaia de ieșire din spital și foaia de observație clinică generală. În aceste documente, a fost menționat în mod nereal că pacientul ar fi fost pansat zilnic în sala de operații, deși procedura a fost efectuată doar în trei zile. De asemenea, a modificat ulterior procentul de arsuri înscris în acte, trecând 72% peste un procent anterior, de 53%, în încercarea de a ascunde lipsa unei evaluări riguroase.
Cercetările sunt în curs, iar măsurile legale vor fi dispuse în funcție de evoluția anchetei.






