EDITURA RAO împreună cu BAND MUSIC SCHOOL îi invită pe micii interpreți la Concursul Național de Interpretare Pentru Pian „Brownissimo“, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2020

Partener al acestui concurs va fi celebrul LONDON COLLEGE OF MUSIC EXAMINATION.
Concursul coincide cu afirmarea pe plan internațional a cunoscutului autor de romane Dan Brown, odată cu lansarea cărții ilustrate Simfonia sălbatică. Interpretarea unei piese din această compoziție va fi una dintre modalitățile de a câștiga acest concurs, dar se primesc și interpretări de la alți compozitori.
Sunt invitați să se înscrie toți iubitorii de pian, cu vârsta cuprinsă între 4 și 20 de ani.
Competiția va avea mai multe secțiuni, în funcție de clasă,dar și de nivelul de studio (profesioniști/amatori). Așadar, pot participa copii din școlile de muzică sau din cele normale, dar care au pasiuni muzicale. Câștigătorii vor primi diplome și alte premii, inclusiv exemplare din Simfonia sălbatică semnate de Dan Brown sau o evaluare London College of Music Examination.
Jurizarea va fi asigurată de profesori de la cele mai importante școli și licee de muzică din București.
Pentru a respecta condițiile sanitare specifice pandemiei, concursul se va desfășura exclusiv on-line, urmând să fie transmis pe canalele de internet specifice (website, YouTube, social media), dar și în mass-media națională.
Îi invităm pe tinerii maeștri să descopere secretele muzicale ale compozitorului DanBrown și să se bucure de premii.

Lasă un comentariu