spot_img
marți, februarie 10, 2026

Guvernul confirmă pre-acordul cu Comisia Europeană pentru PNRR: 21,62 miliarde de euro, implementarea se accelerează

Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu se oprește, ci intră într-o etapă de accelerare, odată cu adoptarea Memorandumului care validează rezultatele pre-acordului cu Comisia Europeană, a anunțat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

„Astăzi mai îndeplinim o bornă importantă din implementarea PNRR, care nu doar că nu se oprește, ci se accelerează. După cum am anunțat, avem un pre-acord cu Comisia Europeană privind forma renegociată a planului. Noua alocare agreată este de 21,62 miliarde de euro, din care 13,56 miliarde de euro reprezintă componenta de granturi nerambursabile, iar 8,06 miliarde de euro componenta de împrumuturi”, a precizat ministrul.

Pîslaru a subliniat că securizarea integrală a granturilor a fost un obiectiv principal în negocieri, menționând și constrângerile din zona fiscal-bugetară care au determinat o valoare mai redusă a împrumuturilor. Memorandumul adoptat include lista completă a investițiilor și componentelor din PNRR, oferind predictibilitate în derularea proiectelor.

Potrivit calendarului, Comisia Europeană urmează să aprobe în septembrie varianta renegociată a planului, iar Consiliul Ecofin va valida oficial documentul pe 20 octombrie 2025. „Memorandumul servește ca bază legală intermediară până la confirmarea la nivel de Consiliu”, a explicat Pîslaru.

După validarea finală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va implementa un tablou de bord de monitorizare transparentă, realizat în colaborare cu ministerele de linie, pentru urmărirea progresului fiecărui proiect. „În anul rămas până în august 2026, obiectivul este să transformăm PNRR-ul într-o poveste de succes”, a adăugat ministrul.

- Publicitate -
bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri din Cluj
Stiri Bacau
Taxi Heathrow
Mutari Mobila Bucuresti
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
Clinica stomatologie Bucuresti