Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, într-un depozit situat în zona Bulevardului Iuliu Maniu din Sectorul 6 al Capitalei, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov (ISUBIF). Focul se manifestă cu degajări masive de fum și a cuprins o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați.
Depozitul are o înălțime de 11 metri, iar materialele din interior – mase plastice, materiale sanitare și alte produse combustibile – sunt stocate în stive de până la 10 metri înălțime, ceea ce îngreunează intervenția pompierilor.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un spațiu de depozitare situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, Sector 6. Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Pentru gestionarea situației au fost alertate: 16 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, autospeciala de transport roboți, Detașamentul Special de Salvatori și trei ambulanțe SMURD”, a transmis ISUBIF.
Focul arde în zona centrală a depozitului, iar pompierii au început decupaje în structura clădirii pentru a putea pătrunde și interveni eficient. În exteriorul halei se află, de asemenea, materiale combustibile, existând riscul extinderii incendiului.
Pentru informarea populației din zonă și evitarea expunerii la fum toxic, autoritățile au emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.



