Incident feroviar la Videle: Locomotiva unui tren de călători a luat foc

Azi, călătorii care au plecat din stația CFR București-Nord cu destinația Arad, la ora 13,25, au avut parte de un incident. La aproximativ 45 de minute de mers, înainte prima oprire, (stația CFR Videle, la care trenul, de regulă ajunge după o oră de la plecarea din București), locomotiva trenului CFR IR 349 a luat foc. În tren, erau 250 călători din care o bună parte mergeau spre Caracal, Craiova, Filiași.

Incendiul a afectat locomotiva electrică și o parte din primul vagon.

CFR Călători a anunțat: „Astăzi, 22 iunie 2022, la trenul IR 349 care circulă pe ruta Bucureşti Nord (plecare 13:25) – Arad s-a produs un început de incendiu la locomotivă, la intrarea în staţia Videle. Personalul feroviar a acţionat conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, avizând serviciul 112 şi acţionând cu stingătoarele din dotare. Echipa de intervenţie specială s-a deplasat la faţa locului şi a luat toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor începutului de incendiu. Siguranţa şi securitatea celor 250 de pasageri şi a personalului propriu nu au fost puse în pericol”.

ISU și autoritățile locale din Blejești și Videle au asigurat transportul pasagerilor spre Videle cu 7 microbuze (unul din dotarea ISU Teleorman, celelate ale autorităților locale).

Călătorii care mergeau spre Craiova și Filiași au fost îmbarcați în trenul București Nord-Craiova-Târgu Jiu (RE 9015), în timp ce restul călătorilor care mergeau dincolo de Filiași, spre Severin, Orșova, Herculane, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Arad au așteptat refacerea garniturii și remorcarea acesteia cu o altă locomotivă.

Locomotiva veche, căldura mare au fost probabil cauza izbucnirii incendiului. Nu au fost semnalate persoane rănite sau în stare de șoc.

Lasă un comentariu