Potrivit celor mai recente date oficiale, numărul unităților de cazare din Oradea va crește anul acesta cu 10%, continuând creșterea de 20% din anul precedent. Și numărul turiștilor a crescut în 2024, cu 5% față de anul trecut, potrivit datelor Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România. Ȋn 2023, Oradea a fost vizitată de 225.328 turiști, în creștere cu 4,3% față de 2022. Orașul s-a situat pe locul opt în topul național al destinațiilor turistice de city break.
Peste 80 de parteneri Horeca s-au înscris la ediția 2024 “Oradea cu drag”.
Beneficiile oferite turiștilor fac din Oradea unul dintre cele mai bune modele de promovare și dezvoltare a unei destinații turistice.
„Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România monitorizează și analizează periodic situația industriei din fiecare județ. Ne mândrim cu un număr mare de membri și calitatea acestora, precum și cu faptul că fiecare dintre ei se ocupă atât cu dezvoltarea turismului regional, cât și a federației. Ca for reprezentativ al industriei ospitalității din România atragem însă, în continuare, atenția asupra nevoii de susținere guvernamentală a acestui sector important al economiei. Noi, ca federație, vom continua să depunem toate eforturile pentru a susține antreprenorii români și companiile mici, mijlocii și mari din turism și HoReCa și pentru a le apăra interesele economice atunci când este cazul”, a declarat Valentin Soneriu, președintele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
În cursul zilei de miercuri, secretarul general al FPIOR, Corina Martin, împreună cu secretarul general adjunct al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Dănuț Bogdan, au avut o întâlnire de lucru cu Mihai Jurcă, city manager al orașului Oradea și președinte al „Visit Oradea”, Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR).
„Oradea este unul dintre cele mai bune modele de dezvoltare și promovare a destinației România. Este anul în care industria ospitalității a cunoscut cel mai puternic reviriment după pandemie. Numărul unităților de cazare s-a majorat anual cu peste 15%, iar investițiile au atins anul trecut o valoare record, în milioane de euro. În FPIOR, urmărim ca patronatele membre ale federației să fie implicate în parteneriate reale cu primăriile și consiliile județene pentru dezvoltarea și promovarea destinației pe care o reprezintă. Instituțiile de stat care administrează destinații turistice – primării sau consilii județene – trebuie să realizeze dezvoltarea și administrarea acestora doar alături de operatorii privați din industria locală a ospitalității – reuniți în patronate – și asociația, împreună, în Organizații de Management de Destinație (OMD)”, a subliniat Corina Martin, secretarul general al FPIOR.
Noi inițiative și campanii în domeniul turismului
Evoluția pe plus în domeniul turismului se înregistrează nu doar în municipiul Oradea, ci și în întreg județul Bihor. Anul acesta, în vară, stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai au atins un grad de ocupare de aproximativ 90%. Atractivitatea județului va crește anul viitor, când Primăria Sânmartin va demara amenajarea celui mai mare aquapark din regiune, cu o capacitate de 5.000 de locuri și o valoare a investiției de 40 milioane de euro.
Strategiile de promovare derulate de „Visit Oradea” și de Asociatia de Management al Destinației Bihor au atras numeroase evenimente și campanii, care au convins un număr record de turiști să aleagă Oradea ca destinație turistică. Un exemplu în acest sens este noua ediție a campaniei „Oradea cu drag”, în care s-au înscris anul acesta peste 80 de parteneri din industria HoReCa (unități de cazare, restaurante și cafenele). Campania oferă turiștilor cazați pentru minimum două nopți consecutive la unitățile partenere din Oradea numeroase beneficii, precum acces gratuit la o serie de obiective turistice și la mai multe muzee din oraș, reduceri la cafenele și restaurante etc.
„Noi, bihorenii, deși poate că nu avem timp să ne lăudăm suficient, muncim necontenit la dezvoltarea economică a orașului. Și aici includ și instituțiile locale și Primăria, și asociațiile de dezvoltarea turismului – precum «Visit Oradea» –, și antreprenori locali, organizați în federații regionale și naționale. Drept dovadă, în momentul de față, Oradea se află la doar 5% față de nivelul economic și turistic la care se situa înainte de 2020. Dar acest lucru a venit cu foarte mult efort și muncă din partea noastră. Vom continua să susținem industria cât de mult putem, să creștem în continuare și să ne dezvoltăm, pentru că Oradea are, cu adevărat, un mare potențial turistic internațional”, a explicat Csaba Ludescher, directorul Departamentului de dezvoltare al FPIOR.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România estimează că, în 2024, industria turismului din Oradea va atinge noi valori maxime, ca urmare a implementării și promovării investițiilor și a proiectelor finalizate în anul precedent.
––––––––
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este cea mai mare organizație națională din domeniu, care reunește peste 500 de companii. Federația are ca misiune reprezentarea membrilor în relația cu autoritățile centrale, protejarea și promovarea intereselor actorilor din industrie la nivel național și internațional. FPIOR sprijină structurile asociative locale și încurajează colaborarea între membri și partenerii federației pentru dezvoltarea unui sector al ospitalității puternic, rezilient și inovator, capabil să facă față provocărilor.