Întoarcerea Dosarului Revoluției la instanță, o cacealma politică

Cred că am mai scris de câteva ori pe subiectul acesta. Nu cred că de data asta se va afla adevărul despre 1989, din simplul motiv că nu se vrea. Nici măcar nu a existat un consens despre când a început și când s-a terminat Revoluția din 1989. Am scris că din punctul meu de vedere, Revoluția a început în decembrie 1989 și s-a încheiat în momentul în care Constituția din 1991 a fost adoptată. Cred că sunt printre puținii „nebuni” care insistă să integreze mineriadele din februarie, iunie 1990 și septembrie 1991 în Revoluție. Dar evident, cum am mai scris, Revoluția din 1989 are revoluționari cu patalama, cu „ceferticat”, la a căror listă se umblă permanent. Deci, cât timp nu prea știm cum arată un revoluționar fiindcă azi e, mâine și pierde patalamaua (glumesc, evident), nu prea putem să ne asumăm adevăruri deranjante. Nu vreau ca victimele mineriadelor să fie victime ale Revoluției pentru certificate, ele sunt victime ale Revoluției. Evident, Justiția încearcă să vadă vinovații, chemând pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu sau Iosif Rus în fața instanței din nou după ce dosarul fusese întors la Parchetul General.

Nu poți afla adevărul când au trecut atâția ani, din punct de vedere juridic, vorbind. Evenimentele se estompează, oamenii mor fizic de bătrânețe, timpurile se schimbă, Institutul Revoluției lui Ion Iliescu a ajuns un soi de cenzură criptocomunistă care a îngreunat aflarea adevărului, deși unii cercetători de acolo și-au făcut treaba. Știm cum a fost alungat revoluționarul Claudiu Iordache, un erou al Timișoarei, de gruparea lui Ion Iliescu din Institut.

Pentru Istorie, trecerea timpului ajută, pentru Justiție, din contră. Până la urmă, am mai spus-o, nici geneația mea nu va ști adevărul despre Revoluție, un adevăr la care Istoria și Justiția trebuie să coopereze.

Lasă un comentariu