Medicul neurochirurg Leon Dănăilă a reacționat public, duminică, după apariția unei informații false care anunța moartea sa. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, reputatul profesor a transmis că este în viață, sănătos , și a făcut apel la responsabilitate în diseminarea informațiilor.
„Dragi prieteni, am aflat cu surprindere (și un pic de umor negru) că circulă o știre falsă despre moartea mea. Vreau să vă asigur personal că sunt bine, sănătos și foarte viu”, a transmis Leon Dănăilă.
Academicianul le-a mulțumit tuturor celor care i-au trimis mesaje de susținere și s-au interesat de starea sa de sănătate, subliniind importanța verificării informațiilor înainte de a fi distribuite.
„Vă rog să nu dați mai departe astfel de știri neverificate. Într-o lume în care veștile circulă cu viteza luminii, adevărul are nevoie de sprijinul nostru”, a adăugat Dănăilă.
Leon Dănăilă este unul dintre cei mai respectați neurochirurgi din România, cu o carieră de peste 60 de ani și o contribuție majoră la dezvoltarea medicinei românești.






