Mercenarul român Horațiu Potra a fost reținut în Dubai, fiind dat în urmărire internațională după ce a fugit din țară la începutul acestui an.
Potra, împreună cu fiul său, Dorian, și un alt membru al familiei, a părăsit România în ianuarie, iar în februarie autoritățile au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă în lipsă.
Acesta a fost trimis recent în judecată de Parchetul General pentru mai multe infracțiuni grave: tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și instigare publică. Alături de Potra sunt inculpați alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar fiind judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.
Anchetatorii susțin că gruparea condusă de Horațiu Potra plănuia să se infiltreze în protestele izbucnite imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, cu scopul de a genera haos. Potrivit procurorilor, planul ar fi fost conceput de Călin Georgescu și colaboratorii săi, în cadrul unei întâlniri clandestine desfășurate la o fermă din Ciolpani, la scurt timp după invalidarea scrutinului.






