spot_img
marți, noiembrie 11, 2025
spot_img

Ministerul Finanțelor propune noi criterii pentru declararea firmelor inactive: lipsa contului bancar și nedepunerea bilanțului în termen

Ministerul Finanțelor a publicat joi un proiect de lege care introduce noi criterii pentru declararea unei companii ca fiind inactivă fiscal. Conform documentului, o firmă ar putea fi trecută pe lista inactivilor dacă nu deține un cont bancar deschis la o instituție de credit din România sau dacă nu depune situațiile financiare anuale în termen de cinci luni de la expirarea termenului legal.

„Lipsa contului bancar (…) constituie motiv de inactivare fiscală, fiind o informație financiară la fel de importantă ca lipsa sediului social, lipsa organelor statutare sau depășirea duratei de funcționare a societății”, se arată în expunerea de motive. Totodată, nedepunerea bilanțului la timp va deveni motiv legal pentru declararea inactivității, având în vedere că situațiile financiare anuale trebuie să reflecte fidel poziția și performanța financiară a companiei.

Proiectul mai prevede limitarea perioadei de inactivitate la maximum un an pentru persoanele juridice declarate inactive după intrarea în vigoare a legii, respectiv la trei ani pentru cazurile de inactivitate voluntară declarată la Oficiul Național al Registrului Comerțului. După depășirea acestor termene, ANAF va solicita deschiderea procedurii de insolvență, lichidare sau radiere.

Pentru firmele deja inactive de peste trei ani, autoritățile fiscale vor cere dizolvarea sau lichidarea dacă acestea nu se reactivează în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor reglementări. În cazul celor inactive de mai puțin de trei ani, termenul de reactivare va fi de un an. De asemenea, cheltuielile generate de lichidare vor putea fi recuperate de la asociații firmei, care vor răspunde solidar.

Potrivit datelor ANAF, în prezent există 462.730 de contribuabili inactivi, dintre care 120.322 au datorii totale de 3,53 miliarde de lei. Aproximativ 292.000 sunt inactivi de peste cinci ani, 61.800 între trei și cinci ani, iar peste 108.000 sub trei ani.

Conform Codului fiscal, contribuabilii declarați inactivi nu pierd obligația de a plăti taxe și impozite pentru activitățile economice desfășurate, însă nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și TVA aferente achizițiilor efectuate în perioada de inactivitate.

- Publicitate -
bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri din Cluj
Stiri Bacau
Taxi Heathrow
Mutari Mobila Bucuresti
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
Clinica stomatologie Bucuresti