Amintirile imortalizate sub formă de poze și videoclipuri au fost și sunt modalitatea oamenilor de a se asigura că ceea ce este important nu se pierde. Totodată, a fost și calea prin care părinții noștri au putut să ne ofere bucăți din copilăria pe care, azi, poate nu ne-o mai amintim.
De câte ori nu ai scos telefonul din buzunar imediat ce ai văzut ceva interesant? Îți mai amintești oare ce era sau îți amintești doar că i-ai făcut o poză rapidă, pe care mai apoi ai postat-o la story?
Totuși, mai ai acele poze sau clipuri? De câte ori le-ai revizualizat de atunci?
Nu mă înțelege greșit, ador să fac poze la tot ce văd și evident că le pun la story de fiecare dată. Mă rog, aproape de fiecare dată.
Dar hai să îți spun ceva. Lucrurile pe care le vedem, să zicem un apus superb, o clădire mai aparte sau un stol de păsări, nu trebuie să le fotografiem pe toate.
Știu că simți că dacă nu le faci poză, o să uiți că au existat și crede-mă probabil că ai dreptate.
Cu toate acestea, prefer să mă las fascinată 100% pentru câteva clipe iar apoi să uit complet, în loc să mă las fascinată pentru câteva secunde cât scot telefonul, ca mai apoi să o rătăcesc în galeria telefonului, printre capturile de ecran cu rețete pe care nu le-am încercat niciodată sau cu produse pe care tot zic că o să mi le cumpăr.
Din nou, nu este nimic greșit în asta, fă câte poze simți să faci, filmează-te în diverse ipostaze de care o să îți aduci aminte sau pe care o să le arăți prietenilor, copiilor sau nepoților.
Ceea ce încerc să spun este că unele lucruri merită savurate fără camera telefonului, nu toate, ba poate chiar puține lucruri, însă acelea care chiar merită atenția ta 100%, acelea merită să uiți că ai un telefon cu o super cameră.
Scurtă povestioară
Azi în timp ce mă întorceam de la muncă, cerul s-a umplut brusc cu zeci de păsări, habar nu am ce păsări erau (ochelarii mei nu sunt chiar atât de smart), cert este că a durat câteva secunde după care au dispărut din raza mea vizuală. Ce m-a întristat foarte tare a fost faptul că primul meu gând a fost: „ce păcat că nu am putut să filmez asta”.
O să o spun din nou, cerul s-a umplut cu superbități înaripate, iar primul meu gând a fost că trebuia să filmez.
Atunci am realizat că nu tot ce se petrece în jurul meu ar trebui să zacă în galeria telefonului, nu totul trebuie imortalizat. Unele lucruri trebuie doar trăite, văzute, simțite și dacă viața asta vrea, uitate. Nu totul trebuie trăit în fața camerei de filmat.
Așa că, mâine, când vei vedea un apus de soare (pe care, să fim sinceri, l-ai fotografiat deja de un milion de ori), poate pur și simplu o să îl admiri și o să te simți recunoscător sau recunoscătoare că ai putut să te bucuri de el. Atât. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Nu uita, filmează lucruri pe care vrei să le arăți cuiva, însă cele care sunt doar pentru sufletul tău, le poți păstra în memorie. O amintire vie pe care doar tu o cunoști și o prețuiești la adevărata ei valoare.
