Președintele României, Nicușor Dan, a transmis vineri, printr-un mesaj publicat pe rețeaua X (fosta Twitter), că securitatea națională, dar și cea a întregii Europe, este strâns legată de condițiile în care va fi stabilită viitoarea pace în Ucraina și de aranjamentele ulterioare în regiune.
„Salut, în primul rând, eforturile reînnoite ale președintelui Donald Trump de a avansa către un armistițiu durabil și către formula unei păci negociate și durabile. Este, de asemenea, o bună ocazie, pentru a reafirma că securitatea României și a întregii Europe depinde de condițiile viitoarei păci în Ucraina și de aranjamentele ulterioare”, a declarat șeful statului.
În mesajul său, Nicușor Dan a reiterat sprijinul pentru Ucraina și solidaritatea cu aliații occidentali: „Susținerea suveranității Ucrainei, alături de SUA, mi se pare la fel de importantă. Trăim un moment important care ne cere tuturor maturitate, viziune și curaj.”
Președintele a evidențiat și necesitatea unui dialog transatlantic sincer și activ, subliniind complementaritatea intereselor dintre Uniunea Europeană și NATO în contextul actualei crize de securitate. Totodată, a făcut referire la Republica Moldova, reafirmând importanța strategică a susținerii stabilității și prosperității acesteia din perspectiva României.
„Circumstanțele demonstrează mai mult ca niciodată importanța unui dialog transatlantic intens și onest, în spiritul solidarității dintre aliați. Evaluăm dinamica actuală și din perspectiva intereselor de securitate, stabilitate și prosperitate ale Republicii Moldova, care sunt de maximă importanță pentru România”, a adăugat președintele.




