Alăptarea este unul dintre cele mai naturale şi fireşti procese, cel mai de preţ prim dar pe care o mamă îl poate face puiului ei, imediat ce i-a dat viaţă. Prin alăptare, bebeluşul primeşte toţi nutrienţii de care are nevoie pentru a păşi pe acest nou, lung şi frumos drum, pe care a pornit imediat ce s-a născut.
Beneficiile alăptării
Alăptarea reprezintă, în primul rând, cea mai consistentă sursă de hrană, potrivită unui copil. Prin nutrienţii furnizaţi, cel mic primeşte anticorpi pentru toate bolile pe care mama le-a parcurs deja, capătă rezistenţă în faţa afecţiunilor respiratorii şi digestive, îşi diminueză riscul de a manifesta alergii, reducând şi riscul de a se confrunta pe parcursul vieţii cu diabetul. Alăptarea oferă beneficii încă de la prima masă de supt, colostrul, primul lapte produs de glandele mamare imediat după naştere, fiind esenţial în pregătirea sistemului digestiv al sugarului, pentru noua hrană. Colostrul este o sursă esenţială de anticorpi, astfel că este recomandat ca micuţul să fie pus la sân cât mai aproape de momentul naşterii.
Ulterior, laptele matern pe care îl va primi, se va constitui în hrana naturală necesară fiecărei etape de creştere şi fiecărui context pe care îl parcurge cel mic. Pe lângă această sursă preţioasă de hrană, alăptarea reprezintă baza pentru o dezvoltare emoţională normală. Momentul alăptării este însoţit de contactul direct dintre mamă şi copil, un moment extrem de important, asigurându-i copilului sentimentul de protecţie, linişte şi echilibru, proiectat ulterior pe dezvoltarea lui psihică. Alăptarea asigură o hrană sigură, sterilă, la temperatura optimă, oricând şi oriunde, astfel că şi acest aspect trebuie luat în considerare atunci când se pun în balanţă beneficiile alăptării. Nu în ultimul rând, alăptarea prezintă şi avantaje materiale, în contextul în care formulele de lapte praf reprezintă costuri destul de mari.
Regulile care ar trebui respectate în alăptare
Pentru ca mama şi copilul să se bucure de avantajele alăptării, este esenţial ca acest proces să se desfăşoare respectând câteva reguli. Este indicat ca mama să aplice pe sâni creme speciale, încă din timpul sarcinii, astfel încât mameloanele să fie pregătite pentru debutul alăptării. Se vor folosi tampoane pentru sâni şi sutiene speciale de alăptare, tocmai pentru a-i proteja. Pentru ca alăptarea să aibă un debut mai puţin dificil şi pentru ca sânii să nu fie expuşi riscului de angorjare, nou-născutul ar trebui pus la sân cât mai curând după momentul producerii naşterii. Tot pentru sănătatea sânilor, cel mic va începe masa de supt, cu sânul la care a terminat masa anterioară, fiind foarte important ca sânii să fie goliţi de lapte în acelaşi ritm. Fiecare masă se va asigura din ambii sâni, chiar dacă poate fi dificil la început. Sânii mamei au nevoie de protecţie, astfel că Bebe Price vine în întâmpinarea nevoilor acestora cu haine speciale de alăptare şi accesorii necesare în desfăşurarea alăptării în condiţii de siguranţă şi confort. Înainte de fiecare supt, sânii vor fi spălaţi cu apă călduţă şi un săpun foarte delicat, iar după masa de supt se vor aplica unguentele necesare pentru protejarea şi refacerea mameloanelor.