România și Ucraina, tot mai aproape: Ministrul de Externe Oana Țoiu, în vizită la Kiev pentru consolidarea parteneriatului strategic

Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a efectuat luni o vizită oficială la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În cadrul întrevederii, șefa diplomației române a reafirmat sprijinul ferm al României pentru Ucraina și a subliniat importanța consolidării unui parteneriat strategic între cele două state, axat pe pace, democrație și prosperitate.

„Ucraina luptă cu curaj nu doar pentru propria libertate, ci și pentru securitatea României și a întregii Europe. Este un război pe care nu și l-a dorit, dar în care luptă astăzi pentru valorile în care și România crede – libertate, suveranitate și independență”, a declarat Oana Țoiu.

Ministrul a subliniat că obiectivul comun este o „pace justă și durabilă”, care să garanteze independența, integritatea teritorială și parcursul european al Ucrainei, dar și stabilitatea regiunii.

Printre temele abordate în cadrul discuțiilor s-au numărat extinderea cooperării bilaterale în domeniul militar și economic – aspecte pe care partea română le consideră esențiale pentru dezvoltarea industriei și consolidarea securității proprii. De asemenea, Oana Țoiu a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova.

„România este un partener de încredere pentru Ucraina și Republica Moldova, iar viitorul nostru comun este unul mai sigur și mai prosper într-o Europă unită”, a punctat oficialul român.

- Publicitate -
SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri din Cluj
Stiri Bacau
Taxi Heathrow
locuri de munca
Clinica stomatologie Bucuresti