Românii tot mai săraci, politicienii lor își votează lefuri mari

Date:

Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș a dat tonul unei atitudini care a arată că politicienii Puterii sunt rupți de realitate. Pe motiv că sunt mai săraci decât politicienii din statele UE, și-au votat lefuri majorate, în Senat, uitând că și cetățenii din Vest sunt mult mai bogați decât marea majoritate a românilor.

Practic, Camera Deputaților va fi cameră decizională în acest sens. USR a obținut ieri un succes de etapă când CCR a declarat neconstituțională o lege anterioară de majorare a lefurilor. Așadar, este de așteptat ca și această lege adoptată ieri de Senat drept primă cameră sesizată dacă ar trece de Camera Deputaților să poată fi atacată la CCR.

Faptul că se majorează salariile la primari și aleși locali și județeni este o mare problemă. Primăriile și așa abia au bani pentru salariile actuale și sunt în aer cu costurile facturilor.

În plus, sunt categorii profesionale cărora li s-a amânat de n ori majorarea salariilor și care vor primi diferențele salariale în tranșe inegale timp de circa 5 ani. Așadar, de ce politicienii noștri au dublu standard? Cât de etic și moral este?

Florian Olteanu
Florian Olteanu
Istoric, cadru universitar, autor al mai multor cărți si articole pe teme de istorie, cultură, geopolitică, politică internă si externă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Noutati

Subscribe

Publicitate

Reduceri la ANVELOPE auto pe Vadrexim.ro !

Alte stiri

5 octombrie-Ziua Educației

Ziua Educației este zi liberă pentru elevi și profesori....

Zaharia Stancu, scriitorul pe nedrept uitat

La 5 octombrie 1902, la Salcia în Județul Teleorman...

Dinicu Golescu și speranța modernizării

La 5 octombrie 1830, murea boierul luminat Dinicu Golescu....

Vaclav Havel și tradiția rezistenței

La 5 octombrie 1936, se năștea la Praga, în...