Federația Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie (FSLCP) a notificat Guvernul României cu privire la declanșarea grevei la nivelul societății comerciale Oil Terminal SA, ca reacție la nemulțumirile generate de prevederile Ordonanței de Urgență nr. 156/2024, cunoscută sub denumirea de „Ordonanța-trenuleț”.
Potrivit unui comunicat transmis de organizația sindicală, acțiunea de protest vizează Politica Socială și Economică promovată prin actul normativ amintit. Sindicaliștii cer eliminarea articolelor considerate a încălca principiile dialogului social, drepturile colective și individuale ale angajaților, libertatea contractuală și independența negocierilor colective. De asemenea, aceștia susțin că anumite dispoziții ale ordonanței contravin normelor constituționale și angajamentelor internaționale asumate de România.
FSLCP, parte a Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA, subliniază că rămâne deschisă dialogului și negocierilor cu autoritățile, în vederea soluționării favorabile a revendicărilor formulate.



