În România, cei mai mulți tineri absolvenți nu au un loc de muncă. Motivul pentru care nu își găsesc un loc de muncă: lipsa experienței. Motivul pentru care nu capătă experiență: nimeni nu le oferă o șansă. Motivul pentru care nu li se oferă o șansă: lipsa experienței.
Pare un cerc vicios, este adevărat, însă și mai adevărat este faptul că tinerii termină o facultate cu gândul că vor găsi un loc de muncă și, în final, sfârșesc prin a nu reuși să găsească nici măcar un internship neplătit. Motivul? Îl știți deja.
Cei mai mulți tineri fac practică în timpul facultății, însă chiar și așa, nu li se garantează un loc de muncă. Promisiunile de cele mai multe ori există, însă, de prea puține ori, acestea se și concretizează. În ultima săptămână am tot văzut păreri pe acest subiect, așa că am simțit nevoia să vin și eu cu o opinie personală din prisma unui „tânăr absolvent” care nu își găsește un loc de muncă.
Am terminat Facultatea de Sociologie și Comunicare, specializarea Comunicare și Relații Publice, un domeniu destul de ok, și am presupus că o să îmi fie relativ ușor să găsesc un loc de muncă. Spun relativ ușor, deoarece niciodată nu este ușor să găsești un loc de muncă, în special când te ghidezi după anumite criterii. În cazul meu, criteriile sunt orașul în care îmi doresc să activez și, totodată, salariul, deoarece ar urma să stau cu chirie și aș avea nevoie ca după plata chiriei lunare și a utilităților aferente să mai pot și supraviețui până la salariul următor.
La douăzeci și ceva de ani s-ar presupune că aș vrea să trăiesc, nu „să supraviețuiesc”, însă trăim într-o realitate cu totul diferită față de ceea ce ne livrează social media, unde marea majoritate a tinerilor între 20 și 30 de ani doresc să călătorească în toată lumea, iar unii chiar reușesc. Ei bine, pentru tinerii care trăiesc în chirie și nu au cel mai „wow” salariu, lucruri de acest gen nu prea mai intră în discuție, iar dacă intră, ei bine, este nevoie „să strângă cureaua” cât se poate; altfel, nu este la fel de ușor.
Trecând peste asta, generația Z caută de muncă și nu găsește. Oare de ce? Cred că sunt două categorii de oameni din generația mea.
1. Oamenii care caută mai mult decât pot ei să ofere. Aici mă refer la persoane care vor jobul cu cel mai mare salariu și, dacă se poate, să nu muncească prea mult. Totuși, genul acesta de oameni nu sunt așa mulți, iar dacă un angajator s-a lovit cândva de o persoană de acest tip, asta nu înseamnă că toți sunt la fel. De asemenea, dacă un tânăr s-a lovit cândva de un angajator care nu l-a respectat, asta nu înseamnă că toți angajatorii sunt sau vor face la fel.
2. Cei care vor să învețe, să muncească și să aibă posibilitatea să fie independenți financiar. Sunt conștienți că pentru asta e nevoie de răbdare, timp și efort. Aici o să vin și cu un exemplu al unei tinere care a reușit să găsească un internship plătit imediat după terminarea facultății, iar de mai bine de doi ani lucrează în domeniul de recrutare IT:
„În ultima vreme, în presă circulă tot mai des ideea că tinerii nu mai vor să muncească sau că își doresc, din start, „salarii de director”. Nimic mai departe de adevăr. Consider că povestea mea reflectă realitatea multor tineri din generația gen-Z: în 2022, după ce am absolvit o facultate de profil, am intrat pe piața muncii în domeniul recrutării IT, acceptând un salariu minim, gândindu-mă că „de undeva trebuie să încep și că ulterior o să ajung să câștig mai mult”.
Cu toate că, în cei doi ani care au trecut, am acumulat multă experiență și responsabilități noi, salariul meu a rămas neschimbat. Pentru orice majorare salarială, sunt nevoită să lupt enorm, deși competențele mele o justifică. Nu este vorba despre o lipsă de dorință de a munci, ci despre refuzul nostru de a mai accepta salarii „motivaționale” de 2.300 de lei în condițiile unei inflații care continuă să crească și a unui nivel de trai tot mai greu de susținut.
Tinerii își doresc să fie respectați, să fie plătiți echitabil și să aibă acces la un viitor stabil.” – absolventă a specializării Resurse Umane, în prezent angajată în domeniul Recrutării IT.
Nu o să vin cu statistici și nici cu „x a descoperit că y și de aceea cred că…”, ci o să vin cu o părere personală dintr-o perspectivă și mai personală. Fac parte din generația Z și, după cum am menționat anterior, am terminat Comunicare și Relații Publice. Nu am considerat niciodată că de îndată ce mă văd cu diploma de licență în mână, automat o să sară companiile să mă angajeze, dar este adevărat că o parte din mine a avut speranța că, având o facultate, mi-ar fi mult mai ușor să mă strecor într-un domeniu frumos.
Am început să aplic pentru locuri de muncă din domeniul marketingului și am tot făcut asta timp de 3 luni după terminarea facultății. Am avut norocul ca o firmă din afară să vadă anunțul meu și, astfel, am ajuns să lucrez timp de un an ca freelancer în marketing, însă nu ceea ce îmi doream eu. Îmi doream un loc de muncă stabil (pentru mine, stabilitate înseamnă o carte de muncă), prin urmare, după un an petrecut ca Link Builder, am demisionat și am început un nou capitol ca asistent marketing. Era fix ce îmi doream, pentru că era primul pas spre o carieră care chiar să îmi aducă atât satisfacție financiară, cât și emoțională, deoarece aș face ceva ce îmi place. Ei bine, nu a fost să fie. Nu aveam experiență, așa că angajatorul meu a decis să încheie colaborarea.
Am învățat totuși destul de multe în perioada cât am lucrat acolo, motiv pentru care am devenit o persoană mult mai transparentă în cadrul interviurilor, dar am învățat și să pun mai multe întrebări, pentru a mă asigura că atât eu, cât și persoana din fața mea am înțeles corect informația.
Ideea este că din vara acestui an, nu am mai reușit să găsesc un loc de muncă. Au trecut patru luni de atunci, iar în prezent aplic constant pentru locuri de muncă, în timp ce zilnic, timp de 8 ore, lucrez într-o fabrică.
Mi-am petrecut trei ani într-o facultate care mi-a plăcut foarte tare, într-un oraș care m-a cucerit de îndată ce am pășit pe străzile sale și totodată, mi-am făcut prieteni, ca mai apoi să le las pe toate în urmă din cauza negăsirii unui loc de muncă. Toate acele lucruri, toate proiectele, toate examenele, ca acum să lucrez stând în picioare 8 ore pe zi, cu trei straturi de haine pe mine și cu mâinile pline de răni din cauza mediului de lucru. Toate astea, ca la final de zi să văd știri precum „generația Z nu vrea să muncească”, „generația Z este neserioasă”.
Generația Z vrea să muncească, altfel nu ne-am rupe spatele atâtea ore în locuri unde dacă îți impui punctul de vedere ești considerat obraznic și nici nu am accepta salarii din care nu ne permitem nici măcar plata chiriei și a facturilor. Consider că, într-adevăr, mulți tineri încă au de lucrat la capitolele responsabilitate și efort, dar o frunză uscată nu înseamnă că tot pomul este mort.
Generația Z nu înseamnă „iresponsabili” sau „mai puțin capabili”. Vrem șansa să arătăm că putem, că ne dorim și, totodată, vrem să fim respectați. Pentru că, dacă există ceva ce generației Z îi lipsește cu dezăvârșire la locul de muncă, acel ceva este respectul.
Generația Z vrea doar o șansă.
Autor: Cătălina Răduță.
