Un an fără istoricul Alexandru Avram (16 septembrie 1956-4 august 2021)

Nu credeam că voi ajunge să scriu despre profesorul Alexandru Avram la trecut. I-am fost student începând de acum 23 de ani, într-o toamnă frumoasă și lungă a anului 1999. Eram la un deceniu de la Revoluție, eram student în anul I al Universității din Craiova, la specializarea Istorie și profesorul părea din alt film. Adică era exact cum vedeam în filmele occidentale. Pe scurt, un om care ținea prelegeri fără să citească un rând. Și nu erau prelegeri ușoare, dat fiind că studiam istoria Greciei și Romei Antice, iar profesorul explica noțiunile din elină și latină ca și cum ar fi vorbit într-o limbă de circulație internațională la nivel nativ. Engleza, franceza, germana erau limbi pe care profesorul le vorbea perfect, iar în latină și elină scria ca un maestru. A fost principalul specialist al epigrafiei grecești fiind foarte bun prieten cu profesorul Constantin Petolescu, cel mai bun expert pe epigrafie latină. I-am avut pe amândoi profesori în anul de grație 1999-2000, an care mi-a schimbat complet viața, decizând să urmez calea cercetării istoriei antice.

Cursurile se țineau sâmbătă, de la orele 9.30 până la 15r.30, deoarece doar atunci putea veni profesorul. Elegant, modest, venea cu trenul de București la Craiova și-l așteptau profesorii noștri la gară. Cu timpul, pentru că reușisem să fim câțiva atrași de studiul limbilor clasice și istoriei antice universale greco-romane, am ajuns să mai stăm până la plecarea trenului (ora 16.30 în general) din Craiova la unele din restaurantele de pe lângă Universitate sau Gară, în jurul unui sandwich și al unei beri. Țin minte că profesorul prefera mereu o bere Golden Brau, deși avusese norocul să călătorească mult și să guste mai multe tipuri de bere. Fuma destul de mult pe șantier, țigări L&M.

Evident, am ales epigrafia greacă, șantierul de la Histria, județul Constanța, unde profesorul Avram era un fel de zeu al Olimpului în materie de știință. Nu pot să uit serile culturale pe care le țineam fie în cetate, fie mâncând mici și bând bere la „Severică” (micul restaurant de lângă șantierul de la Histria). La Histria, după programul de săpătură, seara înainte de cină, fiecare arheolog ținea câte o prelegere in situ. Abia așteptam ca să vină rândul profesorului Avram pentru a ține prelegeri de epigrafie. În 2002, acum 2 decenii, se restaura Muzeul Șantierului Arheologic Histria, eu fiind inclus ca student în echipa mixtă de cercetărori, studenți și muncitori (inscripțiile grecești erau pe granit, marmură, blocuri destul de greu de transportat) care a trebuit să amenajeze inscripțiile din lapidarium (secțiunea muzeului dedicată elementelor din piatră: inscripții, elemente de arhitectură). Sâmbetele și duminicile erau zle libere, pe care le foloseam citind sau discutând cu profesorul. Au fost poate cele mai plăcute vacanțe pe care le-am avut în viața mea.

Am vrut să am licența la profesorul Avram, am reușit să am prima formă a manuscrisului în anul 2002, când terminasem anul III, urmând ca în anul IV, la final să o susțin. Numai că după ce a corectat-o a revizuit-o, profesorul mi-a recomandat să o susțin cu unul dintre profesorii mei de la Craiova pentru că domnia sa urma să devină profesor la Universitatea din Le Mans din 2002-2003. Atunci am înțeles ce însemna să râzi și să plângi în același timp. Îmi părea bine pentru performanța profesorului, regretam plecarea pentru că nu îl puteam avea coordonator.

Cu timpul însă, la doctorat, făcut cu alt regretat profesor, Vladimir Iliescu, profesorul Avram a acceptat să-mi ofere sfaturi, sugestii, observații, cărți, fiind foarte bucuros să îl văd iarna (vara era la Histria iar eu aveam programul de la Universitate cu înscrieri, admitere etc) în casa sa de la București (o casă elegantă din anii 30, în zona Piața Domenii, un cartier construit de Carol al II-lea pentru ceea ce am numi azi middle class).

Profesorul mi-a făcut un referat extern la teza de doctorat (pe lângă cele ale comisiei oficiale). Reușeam să ne vedem vara la Constanța, să corespondăm pe email, mai ales pe 16 septembrie.

Așa am și aflat de tragica sa dispariție petrecută pe 4 august 2021 la Histria. Eram după Sf. Maria și discutam cu un profesor arheolog care mi-a dat cumplita veste că profesorul Avram trecuse Styxul în împărăția lui Hades.

Să nu uităm că Alexandru Avram a moștenit pasiunea pentru cercetare de la mama sa, tulceancă de origine, marele filolog Mioara Avram, dispărută și ea prematur la jumătatea anilor 2000.

Păstrez și azi un autograf pe una din cărțile sale, scrisorile și mailurile pe care le-am primit. Profesorul Avram a reușit monumentala performanță de a colabora la editarea dicționarului tuturor orașelor grecești antice, din care mi-a oferit un exemplar din fasciculul pe care l-a semnat, dedicat Mării Negre și Propontidei,

La 65 de ani, când a dispărut fiulgerător, Alexandru Avram a făcut enorm pentru știința românească dar mai avea de făcut cel puțin cât făcuse până atunci, Mărturie stau corpora de inscripții (ISM III), cărțile despre importurile amforice, sutele de studii de epigrafie, zecile de generații de studenți de la Universitățile din București, Craiova, le Mans, zecile de doctoranzi români și străini pe care i-a avut.

Format la școala lui DM Pippidi, ginerele lui Nicolae Iorga, Alexandru Avram rămâne un simbol al cercetării românești, europene și mondiale.

Opto sit sibi terra levis!

Lasă un comentariu