Vara este anotimpul concediilor și cum pandemia pare a fi pe terminate, tot mai mulți români preferă să plece în vacanță la litoral, la munte sau chiar în străinătate, locațiile preferate fiind Bulgaria și Grecia.
De asemenea, un număr tot mai mare de persoane preferă confortul mașinii personale, în detrimentul călătoriilor cu trenurile și avioanele foarte aglomerate. A conduce către destinația de vacanță este o experiență în sine, iar drumul trebuie să fie unul lin, lipsit de surprize. Nicidecum nu am vrea ca vacanța să înceapă cu o pană sau cu o defecțiune tehnică, care să strice tot cheful.
De aceea, înainte de un drum spre relaxare este foarte important să mergi cu mașina la un service auto autorizat, care să facă o revizie tehnică completă a automobilului, astfel încât să nu treci prin momente neplăcute în vacanță.
Pregătirea mașinii de concediu nu trebuie lăsată pe ultima sută de metri, iar orice șofer cu experiență știe acest lucru. Înainte de a face planul de bătaie pentru zilele de relaxare este foarte important să îți rupi din timp pentru a pregăti o vizită în service autorizat, cum este Vrom.ro.
De ce este importantă revizia tehnică a mașinii înainte de a pleca în concediu?
Ai rezervat cazarea, ai pregătit itinerariul, ai stabilit obiectivele turistice pe care le vei vizita? Nu cumva ai uitat ceva important, cum este pregătirea mașinii pentru drum? Orice călătorie lungă, mai ales dacă se va realiza în străinătate, trebuie să înceapă cu o vizită a mașinii la service.
Planificarea reviziei și a inspecției tehnice
Înainte de a stabili o programare la service este important să verifici data ultimei inspecții tehnice. ITP-ul expirat atrage o amendă uriașă și te pui în pericol atât pe tine, cât și pe pasagerii din mașină.
Verifică uzura anvelopelor și a amortizoarelor
Dat fiind că este perioadă de vară, iar asfaltul este mult prea încins, anvelopele au de suferit. De aceea trebuie verificate să nu existe zgârieturi semnificative sau obiecte ascuțite în pneuri. De asemenea, verifică și presiunea din anvelope, iar dacă este necesar ajustează-o conform specificațiilor emise de producători.
În ceea ce privește amortizoarele, acestea pot fi verificate la frânare, întoarcere sau la conducerea pe drumuri denivelate sau cu gropi.
Verificarea nivelului fluidelor
Uleiul de frână trebuie să fie cât mai apropiat de nivelul maxim. Dacă acesta este la nivel minim, se recomandă ajustarea, astfel încât să nu apară defecțiuni la sistemul de frânare. De asemenea, trebuie verificate și completate lichidele de răcire, servodirecție, uleiul de motor și cel de spălarea parbrizului. Și pentru că tot este vară și, cu siguranță, vrei răcoare în timpul excursiei, nu ar strica să mergi la service pentru a verifica cantitatea de freon.
Parbrizul și ștergătorul
Este foarte important să verifici dacă parbrizul are urme de impact, fisuri sau despicături. De asemenea, înainte de a pleca la drum asigură-te că ștergătoarele sunt funcționale, dat fiind că vremea este imprevizibilă și oricând pot apărea ploi și furtuni.
Semnalizarea
Un ultim punct important înainte de a pleca în concediu este semnalizarea. Este important să te asiguri că farurile și indicatoarele funcționează corect, doar nu vrei o amendă de câteva sute de lei, care să pericliteze întregul buget de vacanță.