Zentiva semnează Carta Diversității din România și reconfirmă angajamentul său față de diversitate, incluziune și egalitate de șanse

Zentiva Group, cel mai mare producător de medicamente generice din România și a treia cea mai mare companie farmaceutică pe plan local în valoare*, semnează Carta Diversității din România pentru a-și reconfirma angajamentul față de valori care creează o societate mai bună și mai corectă. Carta Diversității din România reunește 117 semnatari, acoperind circa 160.000 de angajați din companii, instituții publice și ONG-uri, care și-au asumat public că diversitatea, egalitatea de șanse și incluziunea socială devin valori recunoscute și respectate în România.

Zentiva România, parte a grupului Zentiva care are peste 4500 de angajați pe două continente și aproape 1300 la nivel local, recunoaște puterea diversității drept o sursă cheie de progres, coeziune socială și inovație. În cadrul grupului lucrează 49 de naționalități în mai mult de 30 țări; peste 70 de persoane din România participă activ la proiecte internaționale sau gestionează exclusiv responsabilități globale.

„Semnăm Carta Diversității dintr-o convingere profundă că lucrurile mărețe, cum ar fi o lume mai bună și dreaptă și un progres social, pot fi realizate numai împreună, în deplină recunoaștere a individualităților. La Zentiva, ne folosim fiecare dintre talentele noastre cu obiectivul de a furniza medicamente moderne, de înaltă calitate și la prețuri accesibile pacienților care depind de ele în fiecare zi. Suntem diverși și diferiți dar ne completăm reciproc prin cine suntem, ce știm și felul în care acționăm.

Deoarece considerăm că asistența medicală ar trebui să fie un drept și nu un privilegiu, sprijinim pe toată lumea și îi includem pe toți în același timp. A fi inclusiv este deja în mintea si în inimile noastre!” a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Moldova.

Carta Diversității din România oferă o viziune comună a diversității, iar cele 7 principii de bază pe care Zentiva le semnează în România depășesc simplele obligații legale:

  1. Dezvoltarea unei culturi organizaționale bazată pe respectul reciproc, recunoașterea și aprecierea diferențelor și talentelor individuale;
  2. Aplicarea principiilor egalității de șanse și promovării diversității atât în procesul de luare a deciziilor companiei (organizației), cât și în gestionarea resurselor umane, cu accent special pe tratament și oportunități egale în recrutare, formare, dezvoltare a carierei și remunerare;
  3. Efortul de a reflecta diversitatea societății românești în forța de muncă;
  4. Creșterea gradului de conștientizare, instruirea și implicarea conducerii și a personalului în probleme de diversitate;
  5. Comunicarea angajamentelor privind diversitatea și rezultatelor acțiunilor în materie de diversitate tuturor părților interesate;
  6. Monitorizarea în mod regulat a progreselor realizate în atingerea obiectivelor prezentei Carte și a efectelor acestora;
  7. Reflectarea, acolo unde este posibil și adecvat, în rapoartele companiei (organizației) a angajamentului față de nediscriminare și diversitate.

Grupul Zentiva este numărul 1 în volume și numărul 3 în valoare pe piața locală totală (medicamente cu si fără prescripție) și numărul 1 în volume și în valoare pe piața de generice (medicamente cu prescripție, generice)*. În România, Zentiva deține două fabrici de medicamente generice, în București, Zentiva SA și Labormed.

Lasă un comentariu