Sâmbătă, 25 octombrie, România marchează Ziua Armatei printr-o serie amplă de ceremonii militare și religioase organizate în principalele garnizoane din țară, în teatrele de operații externe, precum și în capitalele statelor în care țara noastră are reprezentanțe permanente sau atașați ai apărării.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), în București, manifestările vor începe la ora 10:00, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, unde va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori, urmată de schimbarea gărzii și survolul unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române. La eveniment va participa președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Ceremonii similare vor avea loc și la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, precum și la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații, situat în fața Palatului Național al Copiilor.
Între orele 10:00 și 16:00, centrul comercial AFI Cotroceni va găzdui o expoziție de tehnică militară, standuri de promovare a carierei militare, demonstrații sportive și o zonă de tip Escape Room, toate însoțite de un concert al Muzicilor Militare. Vor fi prezentate și trofeele „Cupa Campionilor Europeni” și „Supercupa Europei”.
De la ora 17:00, în Parcul Cișmigiu, Muzica Reprezentativă a MApN va susține un concert festiv, urmat la ora 19:00 de retragerea cu torțe pe un traseu care traversează principalele bulevarde ale Capitalei până la sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
La nivel național, manifestări sunt programate în Cluj-Napoca, Iași, Satu Mare, Păuliș și Carei, unde se vor desfășura ceremonii de depunere de coroane și retrageri cu torțe. La Carei, va avea loc sosirea „Ștafetei Veteranilor Invictus”, în prezența premierului Ilie Bolojan.
Evenimentele vor fi completate de activități organizate de unitățile militare din întreaga țară, precum Zilele Porților Deschise, expoziții, gale de filme, simpozioane și acțiuni de îngrijire a cimitirelor și monumentelor eroilor.
Forțele Navale Române vor participa la ceremonii în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea și Babadag.
Ziua Armatei Române este marcată anual la 25 octombrie, în amintirea eliberării orașelor Carei și Satu Mare în 1944, ultimul teritoriu românesc aflat sub ocupație străină. În timpul campaniilor celui de-Al Doilea Război Mondial, peste 90.000 de militari români au căzut pe front, contribuind la victoria aliată din 9 mai 1945.






