Ilie Bolojan a transmis, într-o postare pe Facebook, un mesaj după 10 luni de mandat în funcția de prim-ministru, mulțumind românilor și colaboratorilor pentru sprijin.
Bolojan a scris: „Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru”.
Acesta a precizat că în această perioadă „am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna”.
Bolojan a transmis mulțumiri cetățenilor: „Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor”.
De asemenea, a menționat colaborarea din timpul mandatului: „Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte”.
„Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță”, a adăugat acesta.
Referindu-se la finalul perioadei în funcție, Ilie Bolojan a afirmat: „După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”.
Totodată, acesta a subliniat că va continua activitatea: „Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea”.
În final, Bolojan a transmis: „Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta, iar valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături. MULȚUMESC, ROMÂNIA!”.
Sursa: Facebook Ilie Bolojan



